Prima pagină » Magazin » Cea mai bine plătită cântăreață în 2013

Cea mai bine plătită cântăreață în 2013

Cea mai bine plătită cântăreață în 2013
Madonna, care a câștigat suma de 125 milioane de dolari, în cea mai mare parte din turneul de mare succes MDNA, a devenit cea mai bine plătită cântăreață în 2013, conform topului dat publicității marți, de revista Forbes, informează reuters.com.

Madonna, care a câștigat suma de 125 milioane de dolari, în cea mai mare parte din turneul de mare succes MDNA, a devenit cea mai bine plătită cântăreață în 2013, conform topului dat publicității marți, de revista Forbes, informează reuters.com.

Între iunie 2012 și iunie 2013, „Material Girl” a obținut venituri de 125 milioane de dolari, în cea mai mare parte din încasările turneului MDNA, care a înregistrat un profit brut de 305 milioane de dolari, dar și din articolele promoționale vândute la concerte, o colecție de haine și din parfumuri.

Ea a devenit astfel cel mai bine plătit muzician al anului, depășind cântăreți precum Lady Gaga, situată pe locul al doilea, cu 80 de milioane de dolari, și trupa Bon Jovi, care ocupă locul al treilea cu 79 de milioane de dolari.

Revista Forbes a alcătuit topul 25 al celor mai bine plătiți muzicieni estimând veniturile acestora timp de 12 luni, între iunie 2012 și iunie 2013, folosind informații furnizate de publicația economică Pollstar, Asociația Industriei americane a studiourilor de înregistrări RIAA și de sistemul de monitorizare a vânzărilor Nielsen SoundScan. De asemenea, revista a consultat avocați din industria muzicală, manageri și unii dintre muzicieni.

Cel mai recent album lansat de Lady Gaga, Artpop, nu a fost luat în calcul deoarece a apărut pe piață după luna iunie 2013.

Cântărețul de muzică country Toby Keith s-a situat pe locul patru în top, cu 65 milioane de dolari, iar trupa britanică de rock Coldplay a ocupat locul patru, cu 64 milioane de dolari.

Deși majoritatea profiturilor pentru artiștii situați pe primele locul în top au fost obținute din turnee, unii dintre ei au și alte surse de venit.

Rapperul P. Diddy, care s-a situat pe locul 11, cu un venit de 50 de milioane de dolari, a obținut cea mai mare parte din profit din colaborarea cu marca de vodcă Ciroc, potrivit celor de la Forbes.

Considerată „una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor”, numită și „Queen of Pop (regina muzicii pop)”, Madonna este și cea mai bine vândută cântăreață din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

În august 2009, Madonna a concertat la București, în cadrul turneului „Sticky and Sweet”.