Cea mai ciudată atracție turistică din Costa Rica. Un pod de… crocodili – VIDEO

Publicat: 22 04. 2019, 18:42

De-a lungul autostrăzii principale care face legătura dintre capitala San Jose și orașul Jaco, sub podul principal de sub râul Tarcoles, se adună zilnic o mulțime de crocodili. Reptilele, care au ales acel loc pentru a sta la plajă, formează „un pod” al lor, întinzându-se pe câțiva metri, relatează CNN.

Reptilele fac parte din specia de crocodili americani, o specie care poate ajunge să cântărească sute de kilograme și care are aproximativ 4 metri, iar acestui tip de crocodil îi place să stea în apă sărată.

Economia zonei ia amploare datorită numărului mare de turiști care se opresc să pozeze crocodilii. Localnicii au început să vândă jucării în formă de crocodil, iar unii chiar oferă plimbări pe râu pentru ca turiștii să se apropie cât mai mult de animale. De asemenea, mai multe restaurante s-au deschis în zonă care poartă, bineînțeles, numele de „Cocodrilo”.

Momentan, punctul de atracție nu a ajuns să fie chiar atât de cunoscut, însă autoritățile iau în calcul și posibilitatea ca numărul excursioniștilor să se mărească datorită rețelelor de socializare, dar și datorită interesului pe care mass-media l-a acordat subiectului.

Foto: Captură