Prima pagină » Magazin » Cea mai frecventă malformație cardiacă pe care mulți oameni nu știu că o au

Cea mai frecventă malformație cardiacă pe care mulți oameni nu știu că o au

Cea mai frecventă malformație cardiacă pe care mulți oameni nu știu că o au
Gaura în inimă este o malformație cardiacă cu care putem trăi, dar de existența căreia să nu știm nimic. Medicul Chivu Gheorghe Claudiu spune pentru Gândul cum o putem detecta.

„Gaura în inimă, denumirea populară pentru defectul septal, este cea mai frecventă malformație cardiacă. Constă într-o comunicare între două din cele patru cavități ale inimii, fiind denumită în funcție de localizarea sa atrială sau ventriculară. Poate fi unică sau multiplă, singulară sau asociată cu alte malformații ale cordului. În cazuri rare, un astfel de defect poate realiza comunicarea între toate cele patru cavități ale inimii.

Sunt câteva simptome care ar trebui să-i dea unui părinte de gândit: un copil care nu ia în greutate, respiră accelerat, se învinețeste rapid la nivelul buzelor sau feței la cel mai mic efort – chiar și cel de plâns- poate fi suspicionat de o malformație cardiacă. Medicul pediatru va percepe cu stetoscopul o funcționare anormală a inimii și vă va  îndruma către un medic cardiolog pediatru. Ecografia inimii s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă și sunt peste 90% șanse să se stabilească un diagnostic precis prin această investigație. Suspiciunea unei malformatii cardiace impune îndrumarea copilului către un centru de tratament al bolilor cardiace”, spune medicul primar în chirurgie cardiovasculară Chivu Gheorghe Claudiu pentru Gândul.

În majoritatea copleșitoare a cazurilor, defectul septal este o malformație congenitală, adică apare de la naștere. „Ea se poate manifesta de la început sau mai târziu în timpul vieții, în funcție de dimensiunea sa și de localizarea în interiorul inimii. În multe cazuri se poate închide spontan, natura reparând pur și simplu o eroare inițială. Un număr redus de defecte septale pot apărea la adulți, dar niciodată spontan, ci ca urmare a unui traumatism, infarct sau boală degenerativă.

În formele ușoare, este posibil să nu avem simptomatologie până la vârsta adolescenței sau chiar pe tot parcursul vieții. De obicei, avem un copil care obosește repede la supt, se învinețește, apare așa-numită cianoză la nivelul mucoaselor și extremităților, degetele se lățesc la nivelul unghiilor. Copilul răcește frecvent și în timp va rămâne subdezvoltat, comparativ cu colegii sai. În formele severe, copilul începe să dezvolte în primele săptămâni de viață o respirație amplă și accelerată, nu se poate alimenta, prezintă episoade de cianoză generalizată. Acestea sunt situațiile care impun o intervenție de urgență, viața copilului fiind în pericol”, precizează medicul pentru Gândul.

Intervenția chirurgicală este condiționată de mai multe aspecte: dimensiunea defectului, localizarea sa, coexistența unor afecțiuni asociate. „Dacă starea generală a copilului o permite, intervenția este temporizată în primul an de viață, pentru că există șansa ca defectul să se închidă spontan. Totuși, dacă dimensiunea defectului este comparabilă cu aceea a vaselor care pleacă de la inimă, copilul este simptomatic, iar plămânii suferă datorită afluxului mare de sânge, se impune închiderea chirurgicală sau prin cardiologie intervențională a defectului septal. Posibilitatea de a închide anumite defecte septale, cu așa-numitele umbreluțe, permite obținerea unui rezultat bun cu o traumă redusă și fără cicatrici operatorii în zona inimii. Rezultatele chirurgicale în corecția defectului septal sunt foarte bune, chiar și la vârstele mici ale pacientului”, spune medicul primar în chirurgie cardiovasculară Chivu Gheorghe Claudiu pentru Gândul.

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?