Cea mai „lentă” picătură din lume a căzut, în sfârșit, în Irlanda
În cadrul acestui studiu, descris pe site-ul revistei Nature, cercetătorii de la Universitatea Trinity din Dublin (Irlanda) au filmat modul în care se formează picăturile de smoală – o pastă derivată din petrol, de două milioane de ori mai vâscoasă decât mierea – timp de 69 de ani.
Primul experiment de acest tip a debutat în 1927, afirmă revista Nature, la Universitatea Queensland din Australia, cu scopul de a demonstra că smoala, solidă în aparență, este de fapt un lichid.
Însă mult așteptata cădere a picăturii de smoală, care se produce în medie o dată la zece ani, nu a putut fi filmată în acea vreme.
Un alt experiment similar, lansat de irlandezi în 1944, a permis obținerea celebrelor imagini. Așa cum explică site-ul Universității Trinity, cercetătorii implicați în acest experiment inedit au remarcat în urmă cu câteva săptămâni că o picătură s-a format la capătul tubului folosit în laborator și au decis să filmeze pentru prima dată tristul destin al unei picături de smoală.