Prima pagină » Magazin » Cea mai proastă glumă făcută de un iubit? Ce a pățit o tânără când a ajuns acasă. VIDEO

Cea mai proastă glumă făcută de un iubit? Ce a pățit o tânără când a ajuns acasă. VIDEO

În mod normal, băieții ar trebui să fie drăguți cu prietenele lor și să le protejeze. Însă cazul unui tânăr a dovedit contrariul, acesta punând la cale o farsă cu care a speriat-o la culme pe iubita lui.

În mod normal, băieții ar trebui să fie drăguți cu prietenele lor și să le protejeze. Însă cazul unui tânăr a dovedit contrariul, acesta punând la cale o farsă cu care a speriat-o la culme pe iubita lui, relatează Daily Mail.

Băiatul, care a intrat în casa iubitei sale când ea nu era acasă, a montat o cameră de filmat în fața căreia a anunțat ce are de gând să facă. După aceea, și-a pus o cagulă pe față, deghizându-se în hoț.

În momentul când prietena lui a intrat acasă, fiind însoțită de două colege, tânărul le-a speriat, ținând în mână lucruri din casa pentru a pretinde că e un hoț. Cele trei fete au început să țipe alarmate, apoi s-au grăbit să iasă din casă. După ce și-a făcut numărul, iubitul împricinat și-a scos cagula, a luat camera de filmat și le-a urmărit până afară, filmând reacțiile lor.

Când și-au dat seama că a fost o farsă, fetele, care tremurau și plângeau, au început să râdă, încercând să se liniștească.

Toată scena filmată a fost înregistrată pe pe site-urile Mandatory și YouTube, unde internauții s-au amuzat pe seama farsei făcute.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani