În satul Alun, din Ținutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ”60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.
De atunci, din „satul înmărmurit”, cum îi spun localnicii din așezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.
„Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate și mai mult, iar în vremea tinereții mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o școală cu internat, în care învățau copiii din tot Ținutul Pădurenilor, dar și din Hunedoara.
Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului și în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comuniști i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraș. Așa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii”, povestește Gheorghe Gheorghesc.