Prima pagină » Magazin » Cel mai curajos reporter din lume

Cel mai curajos reporter din lume

Cel mai curajos reporter din lume
Hunar Ahmad, un corespondent pentru limba kurdă care lucrează pentru canalul de știri Rudaw, a fost filmat când încerca să intervieveze teroriști ai organizației Statul Islamic, lângă punctul de frontieră Caliphate, în apropiere de Kirkuk, în Irak.

Un reporter kurd a fost filmat în timp ce încerca să se apropie de membri ai Statului Islamic, cea mai sângeroasă rețea teroristă din lume în acest moment, potrivit The Telegraph.

Hunar Ahmad, un corespondent TV, poate fi văzut mergând pe jos pe pod în timp ce îi întreabă pe jihadiști dacă vor să vorbească. Militanții dețin un teritoriu de o parte a podului pe care a fost firmat reporterul, în timp ce forțele kurde controlează celălalt capăt.
Kurdul Ahmad ridică microfonul într-o mână, iar cu celaltă arată că nu este înarmat.

Cu steagul negru al Statului Islamic fluturând, bărbați înarmați îl avertizează pe Ahmad să nu se apropie.

Armata kurdă, Peshmerga, apără o linie de front de aproape 1.000 de kilometri în fața Statului Islamic. Miercuri, Franța și-a anunțat decizia de a-i înarma pe kurzi pentru a le putea face față jihadiștilor.