Cel mai inconștient șofer din România: a început să urce cu mașina pe pârtia de la Arieșeni. Cum s-a încheiat totul
Un tânăr din județul Alba a urcat cu mașina pe pârtia de la Arieșeni, până la 450 de metri, apoi a pierdut controlul volanului, iar bolidul a început să coboare și s-a împotmolit în troiene.
Tânărul a fost rugat de două fete din Oradea, dintre care una era posesoarea mașinii, să le ducă la cabana la care erau cazate. Când s-a văzut la volan, tânărul a început să facă piruete la baza pârtiei, iar apoi să urce spre vârf.
Administratorul pârtiei de la Arieșeni spune că cei trei au avut noroc că mașina s-a împotmolit, pentru că altfel s-ar fi putut izbi de cabană sau de vreunul dintre stâlpii din zonă, potrivit anunță stirileprotv.ro
Când și-a dat seama ce a făcut, băiatul a fugit de la fața locului. Fata care a înstrăinat mașina a fost amendată cu 1.000 de lei.