Prima pagină » Magazin » Cel mai nou film din seria „The Avengers” va fi lansat curând în România

Cel mai nou film din seria „The Avengers” va fi lansat curând în România

Cel mai nou film din seria
Filmul "Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron/ The Avengers: Age of Ultron", de Joss Whedon, cu actorii Chris Hemsworth, Scarlett Johansson, Robert Downey Jr. și Mark Ruffalo, va avea premiera în cinematografele din România pe 24 aprilie.

Dorind să se retragă din activitate ca Iron Man, Tony Stark îl creează pe Ultron, un robot dotat cu o uimitoare inteligență artificială. potrivit cinemagia.ro.

Acesta ar trebui să evalueze pericolele și să controleze armata de roboți a lui Stark, doar că Ultron va declara curând război rasei umane. Dotat cu puteri nebănuite și invincibil în învelișul său de adamantium, robotul se aruncă împotriva New Yorkului, Răzbunătorii fiind singurii în stare să țină piept extraordinarei amenințări.

 

 

Iron Man, Căpitanul America, Thor, Văduva Neagră și Hulk vor avea nevoie de resurse ieșite din comun, dar și de multă șiretenie pentru a-l înfrunta pe genialul robot, în stare să controleze mințile oamenilor și să emită distrugătoare radiații și unde electromagnetice.

Filmul îi mai are în distribuție pe actorii Christopher Robert Evans și Elizabeth Olsen.