Prima pagină » Magazin » Cel mai prost film al anului 2017. Pelicula care a primit Zmeura de Aur

Cel mai prost film al anului 2017. Pelicula care a primit Zmeura de Aur

Cel mai prost film al anului 2017. Pelicula care a primit Zmeura de Aur
Detalii în articol

„The Emoji Movie”, calificat de organizatori drept „ra..t vorbitor”, este primul lungmetraj animat care primește acest premiu în istoria de 38 de ani a trofeelor.

Organizatorii au mai spus despre filmele nominalizate anul acesta că au atins „un nivel toxic de lipsă de originalitate”.

Câștigătorii ediției de anul acesta a premiilor Zmeura de Aur au fost anunțați sâmbătă, pe canalul de YouTube al fundației organizatoare, cu o zi înainte de gala Oscar, așa cum se obișnuiește.

„The Emoji Movie” a primit patru premii Razzie din zece nominalizări, pentru cel mai prost film, cel mai prost scenariu, cel mai prost regizor și cel mai prost cuplu pe marele ecran, „oricare doi emoji” din distribuție.

Tom Cruise a primit Zmeura de Aur pentru cel mai prost actor, pentru rolul din „Mummy”. Starul american, nominalizat de trei ori la premiile Oscar, mai are un trofeu Razzie, pentru cel mai prost cuplu pe marele ecran, cu Brad Pitt, în filmul din 1994 „Interview with the Vampire”.

Actorul Tyler Perry a primit premiul pentru cea mai proastă actriță, pentru rolul din „Boo 2! A Madea Halloween”, al zecelea film în care cineastul se îmbracă în ținute feminine.

Kim Basinger a primit premiul pentru cel mai prost rol secundar, pentru partitura din „Fifty Shades Darker”, alăturându-se astfel lui Faye Dunaway, Lizei Minelli și Halle Berry, actrițe premiate atât cu Oscar, cât și cu Razzie.

Mel Gibson, care, anul trecut, a primit premiul de „absolvire” la gala Razzie, pentru că obținuse o nominalizare la Oscar la câțiva ani de la una la Zmeură, a primit, sâmbătă, trofeul pentru cel mai prost rol secundar masculin, pentru interpretarea din „Daddy’s Home 2”.

„Baywatch” a primit un premiu aflat la prima ediție, „Special Rotten Tomatoes Award: The Razzie Nominee So Bad You Loved It! (trofeul special decernat de site-ul de cronici de film Rotten Tomatoes: Nominalizatul la Razzie atât de prost încât îți place)”. Premiul a fost acordat pe baza rezultatelor unui sondaj online și a voturilor Rotten Tomatoes.

Anul trecut, premiul pentru cel mai prost film l-a primit în premieră un documentar, „Hillary’s America: The Secret History of the Democratic Party”, de Dinesh D’Souza și Bruce Schooley.

Nominalizații și câștigătorii premiilor Zmeura de Aur sunt votați online de cei aproximativ 1.000 de membri ai Golden Raspberry Award Foundation, din 24 de state, care pot achiziționa un statut de membru pentru suma de 40 de dolari. Gala Zmeura de Aur a fost înființată, potrivit creatorilor ei, ca un „antidot” la ceremonia Oscar.

Premiații cu Zmeura de Aur vin rareori să își ridice premiile, o excepție notabilă fiind Sandra Bullock, care a primit titlul de „cea mai proastă actriță” în 2010, pentru „All About Steve”, cu o zi înainte de a lua premiul Oscar pentru „Povestea unui campion/ The Blind Side”.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?