Cel mai prost hoț din Marea Britanie? A spart un apartament-capcană al poliției și a furat dintr-un magazin telefoane mobile false
Un tânăr de 19 ani din Birmingham (Marea Britanie) a reușit „performanța” să jefuiască un apartament-capcană, pregătit de polițiști special pentru a prinde hoți, scrie Daily Mail.
În urmă cu șase luni, Dim Bubba Ambala a spart respectivul apartament, aflat chiar în blocul său, de unde a furat mai multe obiecte de valoare. Deși totul a fost filmat pe camerele de supraveghere, pe care polițiștii tocmai le montaseră pentru a preveni jafurile din zonă, judecătorii au decis să-i dea o pedeapsă cu suspendare.
Cu doar câteva zile în urmă, însă, Ambala a lovit din nou și a spart un magazin, din care a furat trei telefoane mobile false. De data aceasta, tânărul nu a mai scăpat și a fost condamnat la șase luni de închisoare cu executare. Judecătorul a declarat că este îngăduitor cu Ambala, pentru ca acesta să-și poată continua studiile în domeniul IT.
Comentatorii de pe Daily Mail s-au amuzat teribil de prostia și ghinionul lui Ambala, în timp ce alții s-au întrebat cum e posibil ca un student la IT să nu deosebească un telefon fals de unul real.