Cel mai recent album al cântăreței Beyoncé a înregistrat un record de vânzări pe iTunes
Cel mai recent album al cântăreței Beyoncé, lansat vineri pe iTunes – magazinul online de muzică al companiei Apple -, a înregistrat un record de vânzări pe acest site, a anunțat, luni, grupul american, potrivit AFP.
Materialul discografic intitulat „Beyoncé” „a devenit albumul cu cele mai rapide vânzări pe iTunes din întreaga lume, cu un număr record de 828.773 de copii cumpărate în primele trei zile”, a anunțat Apple într-un comunicat.
Recordul anterior era deținut de Justin Timberlake, al cărui album „20/20 Experience” a trecut de 580.000 de unități vândute în întreaga lume în prima săptămână de la lansare, a precizat un purtător de cuvânt al Apple.
Beyoncé și-a surprins fanii vineri, lansând exclusiv pe iTunes cel de-al cincilea album al său. Multe albume sunt anunțate încă din stadiul de producție sau distribuție, însă Beyoncé a declarat că era „plictisită” de lansările făcute în mod tradițional.
Albumul cuprinde 14 piese noi și 17 videoclipuri și include apariții ale soțului ei, Jay-Z, fostelor sale colege de trupă Kelly Rowland și Michelle Williams, precum și ale lui Frank Ocean, Pharrell Williams, Justin Timberlake, Drake și chiar ale fiicei sa, Blue Ivy.
De asemenea, albumul cuprinde campanii publicitare, apariții televizate și reprezentațiile la show-urile de premiere.
Beyoncé Knowles a devenit celebră la sfârșitul anilor ’90 în calitate de membră a trupei Destiny’s Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny’s Child, Beyoncé a lansat primul ei album solo, intitulat „Dangerously in Love”. Beyoncé este una dintre cântărețele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 16 astfel de trofee – trei ca membră a grupului Destiny’s Child și alte 13 în calitate de artistă solo. Beyonce a jucat și în filme, precum „Austin Powers – Goldmember” (2002), „Pantera roz” (2006), „Dreamgirls” (2006) și „Cadillac Records” (2008).