Cele cinci substanțe care dau cea mai puternică dependență și efectele lor asupra creierului
Cercetătorii au opinii diferite în ceea ce privește numirea unei substanțe care provoacă cea mai puternică dependență. Printre motivele luate în calcul se numără efectul dăunător pe care aceasta o provoacă, valoarea pe care ea o are pe piața neagră, dar și ușurința cu care oamenii devin dependenți de consumul respectivei substanțe.
Există, însă, și alte motive pentru care o substanță poate fi considerată că provoacă dependență, potrivit Descoperă.
1. Heroina
A fost considerată ca fiind drogul care provoacă cea mai puternică dependență. Heroina este un opiat, care, odată ajuns în sânge, declanșează creșterea nivelului de dopamină cu peste 200%. Datorită acestui fapt, șansele ca persoanele care își administrează o supradoză să moară sunt extrem de mari.
Această substanță a fost considerată ca fiind a doua cea mai periculoasă din lume, atât pentru consumatori, cât și pentru societate. S-a estimat că în anul 2009, heroina de pe piața neagră la nivel mondial valora circa 68 de miliarde de dolari.
2. Alcoolul
Alcoolul produce efecte multiple asupra creierului. Cel mai important dintre acestea este creșterea nivelului de dopamină, care poate atinge valori mai mari de până la 360%. Se estimează că 22 de procente dintre persoanele care au consumat alcool cel puțin o dată în viață au devenit dependenți.
Conform unor statistici realizate în anul 2002, peste 2 miliarde de oameni erau declarați dependenți. În 2012, circa 3 milioane de decese erau provocate de boli asociate cu consumul de alcool.
3. Cocaina
Această substanță afectează în mod direct nivelul de dopamină din creier. În mod concret, cocaina împiedică neuronii să stopeze accesul dopaminei, declanșând reacții anormale ale căilor de răspuns ale celulelor nervoase.
Se estimează că în anul 2009, la nivel mondial, existau circa 20 de milioane de consumatori de cocaină. La acea vreme, piața globală era estimată la peste 75 de miliarde de dolari. Specialiștii aproximau atunci că 21% dintre cei care au încercat cel puțin o dată această substanță au devenit dependenți.
4. Barbituricele
Sunt substanțe folosite în mod normal pentru tratarea anxietății și a insomniei. Barbituricele interferează cu semnalele neuronale, provocând întreruperea activității anumitor regiuni ale creierului. Consumat în doze mici, sedativul provoacă o stare de euforie, însă dacă este întrebuințat în mod excesiv, el poate duce la declanșarea stopului respirator.
Dependența de barbiturice a fost des întâlnită, atunci când ele puteau fi achiziționate cu ajutorul prescripțiilor medicale. În timp, consumul acestora a scăzut dramatic, deoarece în farmacii începuseră să fie introduse medicamente care puteau provoca efecte halucinogene mult mai puternice decât barbituricele.
5. Nicotina
Este principala substanță din compoziția tutunului care cauzează dependență. În momentul în care cineva fumează o țigară, nicotina este absorbită rapid în plămâni, de unde ajunge, mai apoi, prin vasele sangvine, în creier.
În anul 2002, s-a estimat că în lume existau peste 1 miliard de fumători. Totodată, specialiștii au aproximat că, până în 2030, la nivel global, vor muri anual circa 8 milioane de oameni, ca urmare a consumului de produse fabricate din tutun, relatează Descoperă.