Umorul și groaza sunt cele două fețe ale ofertei cinematografice de la sfârșitul săptămânii și poveștile vin din Ungaria, Franța, România și din România văzută de americani.
Comedia weekend-ului este estică. Și titlul spune spre ce țintește: „Lajkó, țigan în cosmos/ Lajkó, cigány az űrben„. Uniunea Sovietică face un concurs între statele comuniste pentru alegerea primului cosmonaut al lumii. Ungaria are propunerea ei și, după o selecție de genul „pe cine știi interesat”, îl alege pentru călătoria spațială pe Serbán Lajos sau Lajkó, atras de stele din copilărie. Și inițiat în domeniu de mama sa, sigur, domeniul e astrologie spațială, dar umorul pe apropieri de acest fel se construiește. Brejnev este judecătorul suprem în materie, iar ținta lui Lajko este o discuție în spațiu cu mama sa, pe care a pierdut-o înainte de vreme. Dar competiția este strânsă, pentru că nici concurenții propuși de celelalte țări comuniste nu sunt de trecut cu vederea.
Comică este și o variantă franțuzească a umorului. Nu se cunosc înainte să fie obligate să împartă o moștenire, dar sunt „Trei surori adorabile/ Demi soeurs„. Tehnic, sunt surori vitrege. Dar, chiar dacă una e orientată spre lumea modei, alta, spre salvarea afacerii cu dulciuri a familiei și a treia, interesată de predarea istoriei la școală, ele au în comun faptul că nu și-au cunoscut tatăl. Și faptul că au toată viața înainte. Sigur, trebuie să se și suporte una pe cealaltă mai întâi.
Regizoarea Ana Lungu este, teoretic, la al doilea lungmetraj. Motivele pentru care pelicula sa anterioară acum nu a făcut cine știe ce valuri poate țin și de faptul că, pentru ea, regia a venit după psihologie. Dar asta o spun în sensul bun. Iris Spiridon, Marius Manole și István Teglas interpretează rolurile principale în pelicula „Un prinț și jumătate„, care e alcătuită din tot felul de detalii prețioase, care vizuale, care psihologice. Maturizarea are fazele ei comice și sentimentale, mai mult sentimentale, iar, pentru un triunghi de prieteni, ultimul element pune cele mai mari probleme atunci când unul dintre ei pune ochii pe un scriitor maghiar din Transilvania. Restul e imagine.
În ce privește groaza, filmul săptămânii e „Călugărița: Misterul de la mănăstire/ The Nun„. Mănăstirea se află în România și de aici, problemele obișnuite. Demonul e Valac. Închis sub podeaua instituției, în vremuri vechi, de cruciați care au folosit sângele lui Iisus. Cum se întâmplă pe la noi. Cum toată treaba e filmată tot în România, Vaticanul e surprins prin sălile de la Palatul Parlamentului, Mânăstirea Cârța e Mânăstirea Carta. Castelul Hunedoarei e și el erou, dar nu cu numele lui. În sfârșit, ce mai știi din cărțile poștale turistice o să regăsești aici, cu un nod amuzat în gât. Mormintele se deschid și se închid la loc, poveștile din trecut vin cu copii care scot șerpi pe gură, iar oglinzile, știți cum e cu oglinzile, dacă sunteți din partea locului. Doar că, în film, se întâmplă toate astea foarte brusc. Sigur, oamenii pot să râdă în sală, dar nu e chiar râsul lor, când e de frică. Sau poate ni se pare. Și nici filmul nu este de capul lui, fiind o parte din universul „The Conjuring”.