Cele mai sigure zece țări în care poți călători
Iată care sunt cele mai sigure zece țări în care poți călători, potrivit site-ului Condé Nast Traveler:
1. Islanda
Pentru al șaselea an la rând, Islanda e cap de listă la acest capitol. Țara nordică înregistrează cel mai mic scor în ceea ce privește numărul crimelor, al deținuților, dar și al actelor teroriste.
2. Danemarca
Danemarca este recunoscută deja pentru locul fruntaș pe care îl ocupă în clasamentul celor mai fericite țări din lume și este și una dintre cele mai sigure, singurul „conflict” de notorietate fiind cel pe care îl are cu Canada asupra unei insule nelocuite, respectiv Hans.
3. Austria
Robert Frost scria că „gardurile bune fac vecinii buni”, citat care se aplică întocmai în cazul Austriei, ai cărei vecini, incluzând Germania și Cehia, țin ștacheta la fel de sus. Austria mai primește puncte la capitolul importului de armament, care este unul redus, și la alegerile electorale desfășurate fără incidente.
4. Noua Zeelandă
Noua Zeelandă poate fi cea mai indicată destinație pentru dornicii de aventură, peisajele sale impresionând prin frumusețea lor răpitoare.
5. Portugalia
Anul trecut, site-ul Condé Nast Traveler a declarat Lisabona drept cel mai subestimat oraș din Europa, din punctul de vedere al potențialului său turistic. În schimb, „The Global Peace Index” scoate în evidență cel mai important lucru: accesibilitatea orașului, la nivel de costuri, și frumusețea locurilor, a căror siguranță este punctul forte.
6. Cehia
Această țară, care a găzduit „Revoluția de catifea”, își merită locul în clasament grație alocării minime pe care o atribuie sectorului militar, dar și datorită acțiunilor de violență extrem de rare.
7. Elveția
Binecunoscuta neutralitate a Elveției a funcționat întotdeauna în favoarea liniei sale de pace, menținută atât în plan extern, cât și intern. La toate acestea se adaugă găzduirea celui mai lung și mai adânc tunel din lume, inaugurat în 2016, după aproximativ 20 de ani de lucrări.
8. Canada
Pe lângă faptul că este mai mare, ca întindere, decât vecinul său de la sud, Canada îl întrece și în ceea ce privește securitatea locuitorilor săi. Unul dintre cele mai prietenoase orașe este Toronto.
9. Japonia
Japonia înregistrează, la capitolul „securitate și pace”, scoruri înalte în contextul în care crimele sunt reduse pe teritoriul său, la fel și accesul la arme. Pe lângă nivelul de securitate foarte ridicat pe care îl are, infrastructura sa este foarte dezvoltată, depășind an după an recordul mondial la trenurile de mare viteză.
10. Slovenia
Deși Slovenia se confruntă cu foarte puține incidente de nivelul celor teroriste, iar conflictele interne sunt rare, prezența agenților de securitate și ordine este una mare, peste media europeană. Un motiv în plus pentru cei care îi trec granița să se simtă în siguranță.