Prima pagină » Magazin » Celine Dion, prima apariție după moartea soțului

Celine Dion, prima apariție după moartea soțului

Luna ianuarie a fost una dură pentru Celine Dion. Cântăreața a pierdut doi oameni iubiți în doar o săptămână. Primul a decedat soțul ei, Rene Angelil care a pierdut lupta cu cancerul, iar la două zile, pe 16 ianuarie, fratele artistei, Daniel Dion, care murit din aceeași cauză.

Celine Dion a fost văzută miercuri pentru prima dată în public după trecerea în neființă a celor doi.

Artista a fost surprinsă la aeroportul din Las Vegas, îmbrăcată în negru și foarte palidă, scrie kankan.md.

Celine Dion a fost fotografiată în timp ce își îmbrățișa prietenii, care o incurajează și o ajută să treacă peste aceste două lovituri pe care le-a primit rând după rând, scrie dailymail.co.uk.

Soțul artistei va fi înmormântat vineri pe 22 ianuarie. Slujba va avea loc la Basilica Notre Dame, din Montreal, acolo unde el și Celine Dion s-au căsătorit în 1994.

Tot miercuri, artista s-a întâlnit cu prietenii săi dar și cu cei trei copii ai ei, Rene-Charles și gemenii Nelson și Eddy.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre