Prima pagină » Magazin » Cercetătorii au descoperit de ce unii oameni văd chipul lui Iisus în stâncă

Cercetătorii au descoperit de ce unii oameni văd chipul lui Iisus în stâncă

Cercetătorii au descoperit de ce unii oameni văd chipul lui Iisus în stâncă
Persoanele credinciase sau cele care cred în existența unor fenomene paranormale sunt mai predispuse să vadă chipuri sau trăsături omenești atunci când se uită la obiecte sau la natură, susțin cercetătorii de la o universitate din Finalanda

Persoanele credincioase sau cele care cred în existența unor fenomene paranormale sunt mai predispuse să vadă chipuri sau trăsături omenești atunci când se uită la obiecte sau la natură, susțin cercetătorii de la o universitate din Finalanda, potrivit Business Insider.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 47 de voluntari care s-au uitat la zeci de fotografii cu obiecte și peisaje, cum ar fi un perete de stâncă sau instrumente așezate pe o masă.

Unele dintre aceste fotografii aveau trăsături distinctive care imitau conturul ochilor sau a gurii. După ce s-au uitat la imagini, voluntarii au completat un chestionar în care erau întrebați care este punctul lor de vedere cu privire la religie și fenomene paranormale.

Persoanele care s-au declarat religioase și cele cred în fenomene paranormale au fost mai predispuse să vadă fețe omenești decât cele cele care s-au declarat sceptice, se arată în studiu.

Cercetătorii care studiază religia au sugerat că antropomorfismul, concepție care atribuie lucrurilor, animalelor, fenomenelor naturii, precum și divinităților forme și particularități omenești, ajută la explicarea tendinței de a crede în divinități.