Prima pagină » Magazin » Certurile în cuplu, mai benefice decât iertarea și uitarea conflictelor

Certurile în cuplu, mai benefice decât iertarea și uitarea conflictelor

Certurile în cuplu, mai benefice decât iertarea și uitarea conflictelor

Chiar dacă se spune că este bine să ierți și să uiți, părerea psihologilor este alta, aceștia susținând că enervarea și certurile pot fi cea mai bună cale de a rezolva conflictele în cuplu și de a împiedica acumularea de resentimente, potrivit dailymail.co.uk.James McNulty, profesor asociat la University of Tennessee, spune că „disconfortul pe termen scurt al unei discuții la nervi, dar cu sinceritate”, poate fi benefic pentru sănătatea relației pe termen lung.

Acesta spune că a tot găsit indicii că gândurile și comportamentul asociate cu starea de bine duc până la urmă la înrăutățirea stării unor persoane, de obicei acele persoane care nu ajung atât de ușor la o stare de bine.

Astfel, el a început să cerceteze costurile psihologiei pozitive și, într-o serie de studii recente, a constatat că iertarea în căsnicie poate avea efecte negative neintenționate.

„Cu toții avem parte la un moment dat într-o relație de o transgresare a partenerului împotriva noastră cumva. De exemplu, partenerul poate fi iresponsabil financiar, necredincios sau poate să nu-l susțină pe celălalt. Când se întâmplă astfel de lucruri, trebuie să decidem dacă ne enervăm și rămânem furioși sau iertăm”, spune James McNulty.

Cercetările sale au relevat că sunt mai mulți factori care influențează eficacitatea iertării, incluzând gravitatea și frecvența transgresărilor, dar și cât de bine se poartă partenerul.

„Convingerea că partenerul este iertător îi face pe oamenii drăguți să fie mai puțin înclinați să îl jignească iar pe cei dezagreabili, mai înclinați să o facă”, spune McNulty.

În plus, enervarea îi semnalează celui care a jignit că purtarea sa nu este acceptabilă, altfel problema poate să existe în continuare și poate afecta relația pe termen lung.

Cu toate acestea, felul în care oamenii decid în cazul unui conflict într-o relație este determinat și de împrejurările în care se ia decizia și nu există un singur răspuns corect pentru toate situațiile, mai spune McNulty.

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu