Cezar Ouatu și Angela Gheorghiu s-au despărțit. „Este o perioadă de tranziție în plan sentimental”

Publicat: 01 07. 2013, 11:22
Actualizat: 29 07. 2014, 19:28

Cântărețul Cezar Ouatu și iubita sa, soprana Angela Gheorgiu, au decis să pună capăt relației pe care o începuseră în urmă cu un an.

Astfel, contratenorul în vârstă de 33 de ani a părăsit casa sopranei din București, unde locuia de mai mult timp, și s-a mutat înapoi în locuința lui din Ploiești.

Persoane din anturajul celor doi muzicieni au arătat că problemele cuplului au început să apară în urmă cu câteva săptămâni, chiar înainte de plecarea lor la Moscova, unde aveau programat un concert.

„Ea (Angela, n. red) s-a prins că Cezar mai ține legătura cu fosta lui prietenă și, la scurt timp de la întoarcerea din Rusia, a decis să-l părăsească”, a povestit un amic al cuplului, adăugând însă că nu este pentru prima dată când cei doi se despart.

Totuși, aceeași persoană a precizat că reprezentantul României la Eurovision 2013 dorește să reia relația cu soprana.

„Este o perioadă de tranziție în plan sentimental și vreau să-mi dau seama ce se întâmplă. Timpul le rezolvă pe toate”, a explicat Cezar Ouatu. „E adevărat că aces tumult și în această viață agitată trebuie să ai pe cineva care te înțelege și care îți este alături. Nu știu dacă este bine pentru persoana care îți este alături să fii tot timpul în mișcare, la tot felul de premii și gale, înconjurat de femei”, a adăugat el în cele din urmă.

NUMERELE EXTRASE LA LOTO PE 30 IUNIE