Prima pagină » Magazin » Charles Aznavour a murit ÎN CADĂ, în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii: „Am DECIS, eu și cu sora mea, că trebuie SĂ DEPĂȘIM 100 de ani”

Charles Aznavour a murit ÎN CADĂ, în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii: „Am DECIS, eu și cu sora mea, că trebuie SĂ DEPĂȘIM 100 de ani”

Charles Aznavour a murit ÎN CADĂ, în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii:
Charles Aznavour a murit ÎN CADĂ, în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii: "Am DECIS, eu și cu sora mea, că trebuie SĂ DEPĂȘIM 100 de ani. Nu are dreptul să abandoneze"

Autopsia a fost efectuată marți dimineață, deși poliția eliminase deja ipoteza unei morți suspecte. Însă artistul a fost descoperit decedat în cada de baie din locuința sa din Mouriès, iar poliția a decis să deschidă o anchetă, scrie Le Monde.

„Ipoteza înecului a fost eliminată”, potrivit procurorului din Tarascon, Patrick Desjardins. Decesul s-a produs în urma unui edem pulmonar acut, responsabil de o insuficiență cardio-respiratorie, care nu ar fi putut fi tratată, se precizează în comunicatul emis de procuror.

Charles Aznavour, una dintre celebrele voci ale muzicii franceze, a murit în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 94 de ani, în locuința sa din Alpilles, sudul Franței.

În urmă cu câteva zile, Charles Aznavour a fost invitat în emisiunea „C à Vous” a postului TV France 5. „Am acasă tot ce am nevoie pentru a mă îngriji (…) Sunt multe lucruri pe care nu le făceam înainte, dar care sunt necesare acum. Nu mă voi prezenta în fața publicului ca un nefericit”, a declarat Aznavour în timpul emisiunii. Tot atunci a vorbit despre pragul de 100 de ani pe care vrea să îl depășească: „Am decis, eu și cu sora mea, că trebuie să depășim 100 de ani. Nu are dreptul să abandoneze, nici eu nu am dreptul”, a mai spus acesta.

Cântărețul încheiase recent o serie de concerte programate în Japonia, după ce, în vara acestui an, a fost nevoit să anuleze mai multe spectacole pentru că și-a fracturat un braț.

Artiști din lumea muzicii și a cinematografiei au reacționat cu tristețe la anunțul veștii despre moartea lui Aznavour, printre aceștia numărându-se Line Renaud, Alain Delon, Patrick Bruel, Céline Dion, Mireille Mathieu, Enrico Macias, MC Solaar, Carla Bruni, Nathalie Baye, Liza Minnelli, Sting, Nana Mouskouri, Brigitte Bardot.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a adus un omagiu într-un mesaj publicat pe platforma de micro-blogging Twitter, vorbind despre „capodoperele sale, timbrul vocii și strălucirea sa unică”.

Și predecesorii lui Macron François Hollande și Nicolas Sarkozy i-au adus omagii, vorbind despre faptul că acesta a „cântat pentru iubire și libertate”, respectiv că părea „mereu în vervă și nemuritor”.

Charles Aznavour, fiu al unui cuplu de migranți armeni, pe numele real Shahnour Vaghinag Aznavourian, s-a născut pe 22 mai 1924, la Paris. Supranumit „Sinatra francez”, Charles Aznavour a trebuit să lupte la începuturile carierei sale pentru a impune în mediul artistic talia, fizicul și vocea lui atipice, înainte de a deveni celebru, începând cu jumătatea anilor ’50.

Era unul dintre cei mai simpatizați și mai longevivi cântăreți francezi, a apărut în peste 60 de filme și a compus peste 1.000 de cântece, din care aproximativ 150 în limba engleză, 100 în italiană, 70 în spaniolă și 50 în germană.

Charles Aznavour și-a început călătoria artistică la vârsta de 9 ani, cochetând cu actoria. Abia în adolescență a ales să devină cântăreț, iar, în 1946, a fost descoperit de Édith Piaf, pe care a acompaniat-o în turneele ei din Franța și Statele Unite ale Americii.

În 1974, Aznavour s-a bucurat de succes în Marea Britanie, unde celebra piesă „She” a ajuns pe prima poziție a clasamentelor de trei ori mai repede decât orice alt cântec de până atunci.

De-a lungul timpului a colaborat cu Édith Piaf, Fred Astaire, Frank Sinatra (Aznavour a fost unul dintre puținii cântăreți europeni invitați să cânte cu el), Andrea Bocelli, Bing Crosby, Ray Charles, Bob Dylan, Liza Minnelli, Elton John, Dalida, Serge Gainsbourg, Josh Groban, Petula Clark, Tom Jones, Shirley Bassey, José Carreras, Laura Pausini, Nana Mouskouri și Julio Iglesias. În 1974, Jack Jones a înregistrat un întreg album de compoziții marca Aznavour, denumit „Write me a love song, Charlie”, care a fost relansat și pe CD, în 2006.

Anul trecut, Charles Aznavour, care a vândut peste 180 de milioane de albume la nivel mondial, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?