Potrivit aceluiași tabloid, starul american duce în ultima vreme o viață extrem de retrasă, izolându-se în vila sa din Los Angeles, unde prizează cocaină și urmărește continuu vechile sale filme, în urma acestui diagnostic devastator.
Daily Mail mai pune că actorul a devenit tot mai izolat de lumea exterioară în ultimii doi ani, plătind vedete porno pentru a-i ține companie în timpul unor petreceri în vila la. Potrivit unei surse din industria divertismentului pentru adulți, Charlie Sheen a părăsit de puține ori locuința respectivă.
Potrivit aceleiași surse, Charlie Sheen, care a plătit vedete porno de ambele sexe cu 25.000-30.000 de dolari pe noapte, va discuta în mod public despre diagnosticarea sa cu HIV în ediția de marți a emisiunii de televiziune „Today”, în care va acorda un interviu jurnalistului Matt Lauer.
Starul american, în vârstă de 50 de ani, a devenit însă „paranoic” în legătură cu dezvăluirea secretului său medical și și-a amenajat un „post de comandă” în garaj, în care îi obligă pe vizitatorii lui să își lase telefoanele mobile și să semneze contracte de păstrare a confidențialității.
Pe lângă dependența sa de cocaină, Charlie Sheen a dezvoltat și o veritabilă „obsesie” pentru filmele pentru adulți, starurile porno și persoanele transsexuale, spune un regizor de filme pornografice, al cărui nume nu este însă menționat de Daily Mail.
Actrițele din industria filmelor porno s-au declarat deja extrem de îngrijorate, deoarece Charlie Sheen a întreținut raporturi sexuale cu multe dintre ele și ar fi putut să le infecteze cu HIV și pe acelea care nu erau bolnave.
Celebra Heidi Fleiss, patroana unei rețele care oferea servicii sexuale contra cost elitei de la Hollywood, care a ajuns la închisoare în urma unei depoziții a lui Charlie Sheen, spune că l-a iertat pe actor, că îl „iubește” și că s-ar căsători cu el, chiar dacă acesta va anunța că este infectat cu HIV.
Potrivit site-ului TMZ.com, Charlie Sheen ar urma să spună în emisiunea „Today” de marți că, deși a fost infectat cu HIV de peste doi ani și jumătate, a reușit să învingă boala, doarece în sângele său virusul nu mai poate fi detectat.
Vestea despre un star de calibru care este infectat cu HIV a apărut săptămâna trecută în tabloidele americane, generând un adevărat „cutremur” la Hollywood și o abundență de zvonuri pe internet despre identitatea actorului în cauză.
Viața personală a actorului Charlie Sheen a fost deosebit de turbulentă, marcată de numeroase scandaluri intens mediatizate, provocate de dependența de alcool și de droguri, divorțuri și violență conjugală. De altfel, din cauza acestor scandaluri, Charlie Sheen a fost concediat, în 2011, din distribuția serialului „Doi bărbați și jumătate”.
Charlie Sheen s-a logodit cu o actriță porno, Brett Rossi, de Ziua Îndrăgostiților din 2014, în timpul unei vacanțe în Hawaii. Relația lor s-a încheiat după câteva luni, în octombrie 2014.
Prima căsătorie a lui Sheen, cu Donna Peele a fost anulată, actorul căsătorindu-se apoi cu Denise Richards, în 2002, cu care are două fete, Sam J, în vârstă de 9 ani și Lola Rose, în vârstă de 8 ani. Richards a cerut divorțul după trei ani, când era însărcinată cu Lola.
În 2008, actorul s-a căsătorit cu Brooke Mueller, dar, după o relație plină de scandaluri, cei doi au divorțat în 2011. Sheen are doi băieți din această căsnicie, gemenii Bob și Max, în vârstă de patru ani.
În 2010, Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor de televiziune din lume, câștigând 1,8 milioane de dolari pentru fiecare episod din serialul de comedie „Doi bărbați și jumătate/ Two and a Half Men”, în care a interpretat rolul personajului Charlie Harper, un afemeiat notoriu.