Chelsea Clinton, fiica lui Bill Clinton, este însărcinată

Chelsea Clinton, fiica lui Bill Clinton, este însărcinată
Publicat: 18/04/2014, 12:00

Chelsea Clinton, care este căsătorită cu omul de afaceri Marc Mezvinsky, a spus că nașterea va avea loc „la sfârșitul anului”.

„Sper că voi fi o mamă la fel de bună pentru copilul meu și, sper eu, pentru copiii mei, ca și mama mea”, a spus Chelsea la prima întâlnire cu tinere din Statele Unite, în programul „No Ceilings Conversation”, eveniment găzduit de aceasta, alături de Hillary Clinton, și transmis live pe internet.

Chelsea Clinton, în vârstă de 34 de ani, și Marc Mezvinsky, cu doi ani mai mare decât ea, s-au cunoscut în adolescență, într-o tabără organizată de partidul democrat. Amândoi au studiat la Universitatea Stanford și s-au căsătorit în vara anului 2010.

În 2011, Chelsea Clinton a devenit jurnalist corespondent pentru NBC News. De asemenea, anul trecut, ea a declarat că nu mai exclude posibilitatea de a păși, într-o zi, pe urmele părinților săi, care formează unul dintre cele mai celebre cupluri politice din SUA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Imagini apocaliptice în Grecia, din cauza incediilor de vegetație! Zeci de mii de turisti au...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Vor fi identificați și urmăriți. Iohannis a semnat legea. E imposibil să mai scape de...
Medic de la Spitalul Fundeni, amenințări cu pistolul în trafic
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Un procuror și un polițist ar fi fost martori în momentul uciderii lui Sorin Anghel...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Semnele bolii Alzheimer ar putea fi ascunse în modul în care vorbim
×