China vrea să trimită o sondă spațială pe fața nevăzută a Lunii

Publicat: 10 09. 2015, 13:10

Lansarea acestei sonde, ce va fi efectuată în cadrul misiunii spațiale Chang’4, este programată înainte de anul 2020, a dezvăluit cercetătorul Zou Yongliao pentru CCTV, postul național de televiziune chinez.

Zou Yongliao spune că obiectivul acestei misiuni spațiale va consta în studierea condițiilor geologice de pe fața nevăzută a Lunii.

Misiunea ar putea duce, eventual, și la plasarea pe Lună a unui radiotelescop ce ar putea fi utilizat de astronomi.

Fața nevăzută a Lunii este protejată de emisiile radio de pe Terra și, din acest motiv, reprezintă un loc excelent în care ar putea fi amplasate instrumente foarte sensibile.

Următoarea misiune lunară a Chinei este programată pentru anul 2017, când această țară asiatică va încerca să aducă pe Terra eșantioane de praf și roci lunare.

Dacă acea misiune va avea succes, atunci China va deveni a treia țară din lume, după Statele Unite ale Americii și Rusia, care au finalizat astfel de misiuni.