Rapperul american Chris Brown a fost testat pozitiv cu marijuana, determinându-l pe un judecător din Los Angeles să fixeze, luni, o audiere pentru luna noiembrie, în timpul căreia va decide dacă muzicianul a încălcat astfel regimul de libertate condiționată în care se află, informează Reuters.
Chris Brown se află sub incidența acestui regim de libertate condiționată după ce a agresat-o, în 2009, pe fosta lui iubită, cântăreața Rihanna.
Potrivit unui raport prezentat la tribunal, Chris Brown a fost testat pozitiv în luna iunie, în statul american Virginia, unde a fost condamnat să presteze multe ore de muncă în folosul comunității, a precizat judecătoarea Patricia Schnegg, de la Curtea Superioară din Los Angeles.
Chris Brown, care se află la jumătatea regimului de libertate condiționată ce i-a fost impus pentru o perioadă de cinci ani, a prezentat autorităților, după ce a fost testat pozitiv, un Medical Marijuana Card – un card de identitate emis de un stat american care permite posesorului că consume marijuana, la recomandarea medicului, în scopuri terapeutice.
Testele antidrog negative nu reprezintă o condiție obligatorie înscrisă în regimul de libertate condiționată sub care a fost plasat Chris Brown. Totuși, judecătoarea americană a fixat pentru 1 noiembrie o audiere în timpul căreia va decide dacă rapperul a încălcat termenii regimului de libertate condiționată prin acel test pozitiv, dar și prin alte chestiuni, precum restricția de călătorie și îndeplinirea angajamentului de muncă în folosul comunității.
Judecătoarea i-a dat rapperului un avertisment, reamintindu-i că este un model în comunitatea în care trăiește.
„Nu ești o persoană obișnuită, care poate să stea în sufrageria ei și să facă orice vrea să facă. Mai mult de atât, mulți oameni, mai ales copiii, te privesc cu admirație. Ceea ce spui și ceea ce faci are un impact mare asupra multor persoane”, a declarat Patricia Schnegg.
Potrivit avocatului starului american, Mark Geragos, clientul său „a efectuat toate orele de muncă în folosul comunității” pe care trebuia să le facă.
Chris Brown, în vârstă de 23 de ani, a fost plasat în regim de libertate condiționată pentru o perioadă de cinci ani și condamnat la șase luni de muncă în folosul comunității, după ce a pledat vinovat în procesul în care a fost acuzat că a bătut-o pe fosta lui iubită Rihanna, cu o zi înainte de gala de decernare a premiilor Grammy din 2009.
Chris Brown este autorul pieselor de succes „Kiss Kiss” și „Run It”. Cel mai recent album al său se intitulează „F.A.M.E.” și a fost produs de casa Jive Records.