Chris Martin, despre despărțirea de soția sa: Toată lumea trece în viață printr-o serie de provocări

Publicat: 26 04. 2014, 16:37
Actualizat: 30 03. 2019, 15:06

Chris Martin a vorbit, astfel, pentru prima oară despre despărțirea sa de Gwyneth Paltrow după 10 ani de căsnicie.

„Toată lumea trece în viață printr-o serie de provocări. Chiar dacă este vorba de iubire, bani, copii sau boală”, a afirmat artistul într-un fragment al interviului care va apărea pe 28 aprilie.

Chris Martin a continuat: „Au fost foarte multe titluri false în ultimul timp, dar acesta va fi unul real”.

În fragmentul publicat, cântărețul nu pronunță numele soției sale, dar interviul se va concentra pe viața și cariera artistului britanic.

Gwyneth Paltrow și Chris Martin, care au doi copii împreună – Apple, în vârstă de nouă ani, și Moses, în vârstă de șapte ani – și-au anunțat despărțirea pe 25 martie, după ce au încercat să își salveze căsnicia „vreme de peste un an”, dar se crede că relația lor a început să aibă probleme de cel puțin cinci ani, după ce Gwyneth Paltrow a devenit, în 2009, adepta Cabalei – doctrină religioasă urmată, printre alte vedete, și de Madonna.

Cele două vedete, care s-au căsătorit pe 5 decembrie 2003, și-au anunțat despărțirea într-un mesaj comun, publicat pe site-ul actriței americane, goop.com.

Gwyneth Paltrow, desemnată în 2013 cea mai frumoasă femeie din lume de revista People, a devenit cunoscută în cinematografie cu rolul din thrillerul „Seven”, în 1995, în care a jucat alături de Brad Pitt – care i-a devenit apoi partener de viață.

În 1997, a avut o relație cu Ben Affleck, alături de care a rămas doi ani.

După premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar („Shakespeare îndrăgostit”, 1999) și căsătoria cu Chris Martin, Gwyneth Paltrow s-a îndepărtat de platourile de filmare, concentrându-se pe lansarea de cărți și rețete gastronomice și pe apariții în emisiuni de televiziune.

Rolul Pepper Potts din franciza „Iron Man”, începută în 2008, a readus-o pe actriță în prim-planul cinematografiei mondiale.

Chris Martin și grupul său Coldplay, înființat în 1996, au vândut peste 60 milioane de albume pe plan mondial. Următorul album al formației britanice, „Ghost Stories” – primul material discografic din ultimii trei ani – va fi lansat pe piață pe 19 mai.