CINA DICTATORILOR. Mâncarea pe care Ceaușescu o lua cu el în vizitele externe și secretul culinar al lui Hitler

Suntem ceea ce mâncăm, dar, de asemenea, cum și cu cine mâncăm, iar mâncarea poate influența starea de spirit, tractul intestinal și vederea asupra lumii, scriu Victoria Clark și Melissa Scott, autoarele cărții „Dictators’ Dinners: A Bad Taste Guide to Entertaining Tyrants” („Cina dictatorilor: Un ghid de prost gust pentru distrarea tiranilor”, n.r.).

În această epocă în care foarte mulți sunt atenți la ce și cum mănâncă, a gurmanzilor și a bucătăriei moleculare, autoarele au abordat dintr-un nou unghi istoria secolului al XX-lea, analizând preferințele culinare ale unora dintre cei mai faimoși, dar și urâți dictatori, fără a încerca să explice sau să diminueze gravitatea crimelor acestor figuri istorice umanizându-le. Linia dintre om și monstru poate fi foarte fină, scrie BBC.

Autoarele au fost forțate să concluzioneze că înfăptuirea răului și delirul de grandoare nu pot fi atribuite consumului unui anumit aliment sau unei anumite constituții fizice, dar indicii privind anumite modele au apărut în urma analizării obiceiurilor culinare ale tiranilor.

Pe măsură ce îmbătrâneau, cei mai mulți dictatori au devenit din ce în ce mai obsedați de puritatea hranei. Kim Il-sung, care a condus Coreea de Nord din 1948 până în 1994, când a murit, cerea ca fiecare bob de orez care îi era servit să fie ales individual și crease un întreg institut al cărui singur scop era dezvoltarea de modalități pentru a-i prelungi viața.

Liderul Partidului Comunist Român și fost președinte al României, Nicolae Ceaușescu îi irita la culme pe liderii străini pe care îi vizita aducându-și toată hrana cu el. Josip Broz Tito, șeful statului vecin Iugoslavia, a fost șocat de insistența lui Ceaușescu de a bea suc de legume crude cu un pai, evitând orice formă de hrană solidă.

Cei mai mulți dictatori au provenit din clasa țăranilor săraci, ceea ce înseamnă că mâncărurile lor favorite tindeau să fie orice altceva, dar nu „cordon bleu” (fel de mâncare de origine elvețiană care constă din carne de pui sau vită care învelește o bucată de brânză, dată prin pesmet cu ou și prăjită, n.r.), notează BBC.

Deși era extrem de ospitalier cu diferite figuri regale și staruri de cinema, Tito prefera să mănânce o bucată de șuncă de porc, puțin prăjită, în timp ce Ceaușescu, când se afla acasă, avea o slăbiciune pentru o tocană făcută dintr-o găină întreagă, cu tot cu cap și gheare.

Dictatorul portughez Antonio Salazar iubea sardinele, un pește foarte popular și în prezent în Portugalia, care îi amintea de copilăria sa săracă. Salazar a povestit la un moment dat cum a fost nevoit să împartă o sardină cu un frate.

Unele dintre cele mai josnice figuri – Adolf Hitler, Mao Zedong și Benito Mussolini – au descoperit că stresul reposabilităților uriașe pe care și le-au arogat și-au pus amprenta extrem de negativ asupra sistemelor lor digestive.

Flatulența cronică de care suferea Hitler ar putea fi unul dintre motivele pentru care a devenit vegetarian și pentru care a permis unui vraci, pe nume Theodore Morrell, să-l trateze cu nu mai puțin de 28 de substanțe, incluisv una făcută din extract din fecalele țăranilor bulgari.

Pe de altă parte, Muammar Gaddafi, care suferea de asemenea de flatulență, nu a părut să fie deranjat de această afecțiune.

Pe la mijlocul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mussolini, al cărui regim se prăbușea, a fost examinat de un doctor nazist care l-a diagnosticat ca fiind periculos de constipat.

Chinezul Mao Zedong, un carnivor avid, a fost întreaga viață un martir al sistemului său digestiv. „Mânânc mult și defechez mult”, a scris viitorul dictator al Chinei într-o scrisoare către un tovarăș comunist, în tinerețe.

Mult mai târziu, în timpul unei vizite în Uniunea Sovietică pentru a-l întâlni pe Stalin, Zedong va descoperi cu furie că nu putea să folosească deloc o toaletă – wc-ul turcesc cu care era obișnuit nu era disponibil la Moscova.

Iosif Vissarionovici Stalin avea probabil o constituție fizică de invidiat. Mesele uriașe, încărcate cu delicatese georgiene, organizate la reședința sa din Kuntsevo, erau un prilej de hărțuire a celor mai slabi. Aceste festinuri durau cinci sau șase ore, de la 11 noaptea la cinci dimineața, de exemplu, și deveniseră o formă rafinată de tortură din cauza participării obligatorii la concursuri de băut alcool, cântat în grup și dans.

Băutul exagerat, frica aproape paralizantă și tachinarea cu cruzime l-au transformat, la un moment dat, pe Nichita Hrusciov într-o epavă atinsă de incontinență. Tovarășul Tito din Iugoslavia a putut continua festinul doar pentru că vomita în mâneca sacoului.

Ferdinand și Imelda Marcos, cuplul care a condus statul Filipine în perioada 1965 -1986, par să se fi bucurat în fața unor forme mai puțin brutale decât jocurile de putere ale lui Stalin. Imelda a cerut, la un moment dat, tuturor ofițerilor din armata filipineză să se costumeze în femei pentru una dintre petrecerile ocazionate de ziua de naștere a soțului său.

Vegetarian extrem de convins, Hitler discuta, la mesele luate alături de ofițerii săi, despre ce se întâmpla în abatoarele ucrainene, un subiect care îi punea adeseori pe comeseni în situația să nu-și poată termina mâncarea.

Este greu de imaginat că figuri sumbre precum Jean Bedel Bokassa, lider al Republicii Centrafricane, Idi Amin, dictator al Ugandei, și Francisco Nguema, președinte al Guineei Ecuatoriale, toți suspectați că ar fi fost adepți ai canibalismului, ar fi avut cea mai mică problemă să participe la o asemenea discuție cu Hitler.

Bucătarul lui Bokassa a publicat la un moment dat o rețetă de preparare a unui cadavru uman, umplut cu orez și flambat în gin. Bucătarul nu a putut să-și amintească sexul cadavrului pe care susținea că Bokassa i-a cerut să-l gătească.

Degustătorii erau, în mod evident, ceruți și apreciați de către cei mai cruzi și paranoici dintre dictatorii ale căror obiceiuri culinare au fost cercetate. Hitler avea o echipă de 15 femei care degustau mâncarea în timpul războiului. Nimic nu era pus pe farfuria lui Hitler până ce fetele care îl asistau nu supraviețuiau 45 de minute după ce degustaseră mâncarea.

Uday, unul dintre fiii lui Saddam Hussein, a fost bătut și încarcerat după ce l-a ucis pe unul dintre degustătorii tatălui său.

Nicolae Ceaușescu era însoțit întotdeauna, în călătoriile sale, de un ofițer de Securitate cu rang înalt, care era și chimist, echipat cu un laborator mobil pentru testarea mâncării.

Desigur, în cele din urmă, toți degustătorii, chimiștii, asistenții și cererile extravagante nu i-au putut salva pe acești oameni. Toți au decedat, iar mulți au avut o moarte violentă.