Premierul Florin Cîțu a postat pe Facebook o serie de fotografii cu ocazia Zilei Naționale a Veteranilor de Război, sărbătorită pe 29 aprilie. Într-una dintre fotografii apare un bărbat îmbrăcat în uniformă militară, care poartă o mustață pe masca de protecție.
Postarea cu fotografii făcută pe contul de Facebook al premierului Florin Cîțu a strâns mii de aprecieri și a primit sute de comentarii. Fotografiile au stârnit reacții și datorită faptului într-un dintre pozele în care apar Klaus Iohannis, Florin Cîțu și Nicolae Ciucă se află și un alt bărbat, îmbrăcat în uniformă militară, care poartă pe masca de protecție o mustață. Acestea au fost realizate cu ocazia Zilei Naționale a Veteranilor de Război.
Se pare bărbatul care a stârnit curiozitate oamenilor din cauza ținutei ți a măștii este Emil Boboescu, muzeograf în cadrul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” din București. Acesta purta o uniformă de ofițer din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial iar pe mască are cusută o mustață deoarece este un accesoriu folosit deseori de către membrii asociașiei „Tradiții Ostășești” din care face parte acesta.
„Dumnealui face parte dintr-o asociație de reconstituire istorică, iar ținută pe care o purta este o uniformă din Al Doilea Război Mondial de locotenent de pionieri, de geniu cum este acum. Toate accesorile pe care le are le-a mai folosit în astfel de reprezentații organizate de Asociația «Tradiții Ostășești». Mustața pe care o are atașată de mască să știți că o are și în viață reală, deci nu este nimic deplasat cel puțin din punctul nostru de vedere. Este o mustață specifică perioadei. În vremurile acelea, ofițerii purtau genul acesta de mustață”, a declarat locotenent-colonelul Radu Riți, locțiitorul directorului Muzeului Militar Național, potrivit ziare.com.
Potrivit profilul său de Facebook, Emil Boboescu a studiat la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, dar și la „Ecole Doctorale Francophone en Sciences Sociales”. De asemenea, este redactor la „Resboiu”, o platformă multimedia care prezintă știri, interviuri, analize și evenimente din domenii precum: apărare, geopolitică, intelligence, spațiul cosmic, istorie.
Ziua Națională a Veteranilor de Război a fost sărbătorită la Cercul Militar Național, printr-un eveniment care a avut loc pe 27 aprilie. Muzeul Militar a expus aici o colecție de obiecte specifice perioadei din cel de-Al Doilea Război Mondial iar muzeograful Emil Boboescu a fost prezent.
Împreună cu președintele Klaus Iohannis am împachetat cadouri pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial. Este o…
Posted by Florin Cîţu on Tuesday, April 27, 2021