Cine este cel mai râvnit burlac din lume

Publicat: 16 01. 2013, 13:58
Actualizat: 28 09. 2018, 22:53

Prințul în vârstă de 28 de ani – al treilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, după tatăl lui, prințul Charles, și fratele său mai mare, prințul Harry – i-a învins în acest clasament pe doi actori mari de la Hollywood, George Clooney și Jack Nicholson.

Prințul Harry se află în prezent într-o misiune militară în Afganistan, iar editorii revistei Town & Country au declarat despre nepotul suveranei britanice: „Fratele mai mic al prințului William flirtează și pilotează elicoptere Apache cu același aplomb. Îi place să se îmbrace bine – în absolut orice, chiar și în costumul lui Adam”.

„Habitatul natural” al prințului Harry a fost descris ca fiind cluburile de noapte din cartierul londonez exlusivist Mayfair, dar și peșterile din complexul Tora Bora.

Pe lista celor mai râvniți burlaci din lume se mai află câțiva prinți europeni, precum prințul Philippos al Greciei și al Danemarcei, nepotul actriței Grace Kelly – Pierre Rainier Stefano Casiraghi de Monaco, prințul Carl Philip al Suediei și prințul Amedeo al Belgiei.

Cei patru fii ai cântărețului Bryan Ferry – Merlin, Isaac, Otis și Tara – apar și ei în acest top, alături de Patrick, fiul actorului Arnold Schwarzenegger, și de Scott, fiul actorului Clint Eastwood.

Conor Kennedy, fostul iubit al cântăreței Taylor Swift, a fost și el inclus pe listă, alături de gemenii Tyler și Cameron Winklevoss și de veteranul de la Hollywood George Hamilton.