Cine este noul director de creație al brandului Puma

Publicat: 17 12. 2014, 11:57

Puma a anunțat într-un comunicat de presă că acest contract, încheiat pe mai mulți ani și care va intra în vigoare în luna ianuarie 2015, va permite cântăreței Rihanna să devină imaginea oficială a diviziei feminine de articole vestimentare, alăturându-se astfel unor celebrități din lumea sportului, precum campionul olimpic Usain Bolt, în calitate de ambasador al brandului german.

Puma a cheltuit sume uriașe în campaniile de marketing – inclusiv pentru încheierea unui contract cu echipa engleză de fotbal Arsenal F.C. -, încercând să recupereze astfel terenul pierdut în ultimii ani în fața liderului mondial de pe această piață, compania Nike, și a rivalului său german brandul Adidas.

Bjorn Gulden, directorul executiv al brandului Puma, spune că încheierea unui contract cu o vedetă de prim rang precum Rihanna reprezintă o stategie adiacentă a companiei de întărire a poziției companiei pe piața articolelor sportive destinate unor sporturi precum fotbal, jogging și motociclism.

 

 

Puma spune că Rihanna se va ocupa în mod direct de conceperea colecțiilor brandului de anul viitor și se va implica în acțiunile de promovare a acestor articole sportive, participând la diverse evenimente ce vor avea loc în mall-uri, supermarketuri, dar și pe rețelele de socializare.

Compania germană nu a dezvăluit detaliile financiare ale acestui contract.

Grupul Nike a invitat 27 dintre cele mai renumite atlete din lume la un eveniment spectaculos organizat la New York, în luna octombrie, cu ocazia prezentării celei mai recente colecții feminine. La rândul său, brandul Under Armour a semnat în luna septembrie un contract de promovare cu fotomodelul Gisele Bundchen.

Compania Adidas, ale cărei articole vestimentare feminine sunt considerate mult mai elegante decât cele lansate de Nike, grație brandurilor sale streetwear Originals și NEO, realizează deja 30% din cifra sa de afaceri din comercializarea produselor pentru femei, promovate de celebrități precum Rita Ora, Stella McCartney și Selena Gomez.

Rihanna și-a lansat primul album discografic în 2005, iar primul ei single devenit nr.1 a fost piesa „S.O.S.”. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziție a clasamentelor muzicale: „Umbrella”, „Take a Bow” și „Disturbia”. Înainte de „Loud”, din 2010, cântăreața a lansat albumul „Rated R”, în noiembrie 2009. Cele mai recente albume ale sale sunt „Talk That Talk” (2011) și „Unapologetic” (2012). Albumele sale s-au vândut în peste 120 de milioane de exemplare pe plan mondial, iar cântăreața a fost recompensată cu șapte premii Grammy.