Prima pagină » Magazin » Cine este Simona Noja, directorul Școlii de Balet din Viena, unde s-au descoperit grave abuzuri / Copiii, încurajați să fumeze pentru a-și controla greutatea

Cine este Simona Noja, directorul Școlii de Balet din Viena, unde s-au descoperit grave abuzuri / Copiii, încurajați să fumeze pentru a-și controla greutatea

Cine este Simona Noja, directorul Școlii de Balet din Viena, unde s-au descoperit grave abuzuri / Copiii, încurajați să fumeze pentru a-și controla greutatea
Copiii de la Academia de Balet din cadrul Operei de Stat din Viena, Austria, una dintre cele mai prestigioase instituții de profil din lume, care are ca manager o româncă, au fost încurajați să fumeze pentru a-și controla greutatea, a constatat o amplă anchetă, potrivit BBC.

Ancheta a dezvăluit că tinerii dansatori au fost expuși la exerciții extrem de dure în cadrul antrenamentelor. Șefa comisiei de anchetă, Susanne Reindl-Krauskopf, a spus că elevilor li s-au atribuit apelative batjocoritoare compuse din prenumele lor și mărimea pe care o purtau la haine.

Susanne Reindl-Krauskopf a afirmat și că directorul managerial al Școlii de balet a Operei de Stat din Viena, românca Simona Noja-Nebyla, ar trebui înlocuită cu un „lider nou, inovator”.

„Este clar că acești copiii și adolescenții nu au fost feriți de discriminare, că au fost neglijați și că asta le-a provocat probleme medicale grave”, se arată în raportul comisiei.

Ancheta a arătat și că ritmul de lucru „pune în pericol sănătatea copiilor”.

În replică, Opera de Stat din Viena a anunțat că a redus deja numărul de spectacole ale studenților și că va studia cu atenție raportul înainte de a da un răspuns complet.

Academia, creată în 1771, este una dintre cele mai prestigioase școli de balet din Europa. Mulți dintre foștii studenți dansează pentru companii precum Baletul Regal (Royal Ballet) din Londra, Marea Britanie, pentru Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, Rusia, și American Ballet Theatre din New York, SUA.

Scandalul a pornit în luna aprilie, când ziarul austriac Falter a publicat o anchetă care susținea că unii tineri dansatori ar fi fost loviți fizic și zgâriați, iar alții au fost batjocoriți din cauza kilogramelor în plus.

Ministrul austriac al Culturii, Alexander Schallenberg, a solicitat măsuri urgente pentru rezolvarea problemelor.

Cine este Simona Noja, directorul Școlii de Balet din Viena, unde s-au descoperit grave abuzuri

Simona Noja-Nebyla, originară din Cluj-Napoca, fostă prim-balerină a Operei de Stat din Viena, este în prezent directoarea prestigioasei școli de balet din cadrul aceleiași instituții austriece, unde, în urma unei anchete recente, s-au descoperit grave abuzuri la adresa copiilor.

Simona Noja s-a născut în orașul Huedin, județul Cluj, în anul 1968. În copilărie a practicat gimnastica, iar, la nouă ani, a fost cooptată în lotul olimpic al României.

Studiul baletului a început la Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca, unde l-a avut ca maestru pe Vasile Solomon. Tot la Cluj a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB).

În perioada 1986 – 1991 a fost prim-balerina Operei Române din Cluj-Napoca, iar, între 1991 și 1995, prim-balerina Operei Germane Rhein din Düsseldorf.

Din 1995 a fost prim-balerina Operei de stat din Viena, iar de-a lungul carierei a susținut spectacole de balet la Buenos Aires, Santiago de Chile, Havana, Moscova, Milano, Roma, Dresda, Napoli, Stockholm, Helsinki, Stuttgart, Frankfurt și München.

În anul 2010 a devenit director executiv al Școlii de balet de la Opera de Stat din Viena.

În 2002 a fost decorată cu Steaua României în grad de Cavaler, iar, în 2008, i-a fost decernată Crucea Onorifică a Austriei pentru Științe și Arte, Clasa Întâi.

În 2012, Simona Noja a fost desemnată ambasador al municipiului Cluj-Napoca în competiția pentru obținerea titlului de „Capitală Culturală Europeană – 2020”.

Simona Noja, care este căsătorită cu fostul balerin slovac Boris Nebyla, are doi copii și locuiește atât în Viena, cât și în Cluj-Napoca.

În ultimele luni, Simona Noja s-a aflat în atenția publicului și din cauza unui scandal izbucnit la prestigioasa instituție pe care o conduce la Viena.

Scandalul a pornit în luna aprilie, când ziarul austriac Falter a publicat o anchetă ce susținea că unii tineri dansatori ar fi fost loviți fizic și zgâriați, iar alții au fost batjocoriți din cauza kilogramelor în plus.

O anchetă demarată ulterior a concluzionat recent că tinerii dansatori au fost expuși la exerciții extrem de dure în cadrul antrenamentelor. De asemenea, aceștia au fost încurajați să fumeze pentru a-și controla greutatea.

Șefa comisiei de anchetă, Susanne Reindl-Krauskopf, a spus că elevilor li s-au atribuit apelative batjocoritoare compuse din prenumele lor și mărimea pe care o purtau la haine.

Susanne Reindl-Krauskopf a afirmat și că Noja-Nebyla ar trebui înlocuită cu un „lider nou, inovator”.

„Este clar că acești copiii și adolescenții nu au fost feriți de discriminare, că au fost neglijați și că asta le-a provocat probleme medicale grave”, se arată în raportul comisiei.

Ancheta a arătat și că ritmul de lucru „pune în pericol sănătatea copiilor”.

În replică, Opera de Stat din Viena a anunțat că a redus deja numărul de spectacole ale studenților și că va studia cu atenție raportul înainte de a da un răspuns complet.

Ministrul austriac al Culturii, Alexander Schallenberg, a solicitat măsuri urgente pentru rezolvarea problemelor.

Academia, creată în 1771, este una dintre cele mai prestigioase școli de balet din Europa. Mulți dintre foștii studenți dansează pentru companii precum Baletul Regal (Royal Ballet) din Londra, Marea Britanie, pentru Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, Rusia, și American Ballet Theatre din New York, SUA.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor