Prima pagină » Magazin » Cine s-a situat pe primul loc într-un clasament al celor mai bogate staruri care nu mai sunt în viață

Cine s-a situat pe primul loc într-un clasament al celor mai bogate staruri care nu mai sunt în viață

Cine s-a situat pe primul loc într-un clasament al celor mai bogate staruri care nu mai sunt în viață
Michael Jackson a ocupat, pentru al treilea an consecutiv, prima poziție în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viață, cu venituri de 115 milioane de dolari, au anunțat, marți, editorii revistei Forbes, citați de bbc.com.

Artistul american, decedat în 2009, din cauza unei supradoze de medicamente, la vârsta de 50 de ani, „câștigase” în 2014 venituri de 140 de milioane de dolari.

Michael Jackson este un nume citat frecvent de presa internațională – din cauza morții sale subite și a motivelor care i-au provocat decesul – și a beneficiat de o creștere a vânzărilor albumelor sale și a obiectelor personale la licitație.

Pe locul al doilea în acest top realizat de editorii revistei Forbes s-a clasat Elvis Presley, cu venituri de 55 milioane de dolari.

Locul al treilea i-a revenit creatorului american de benzi desenate Charles Schulz, decedat în 2000, care a generat în ultimele 12 luni venituri de 40 de milioane de dolari.

Cântărețul jamaican Bob Marley se află pe locul al patrulea, cu venituri de 21 milioane de dolari, iar actrița Elizabeth Taylor, care a murit în martie 2011, la vârsta de 79 de ani, ocupă poziția a cincea, cu venituri de 20 de milioane de dolari.

Topul 10 al celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viață este completat, în ordine, de actrița Marilyn Monroe (17 milioane de dolari), cântărețul John Lennon (12 milioane de dolari), savantul Albert Einstein (11 milioane de dolari), actorul Paul Walker (10,5 milioane de dolari) și actrița Bettie Page (10 milioane de dolari).

Topul Forbes continuă cu alte trei nume: scriitorul Theodor Geisel (Dr. Seuss – 9,5 milioane de dolari), actorul Steve McQueen (9 milioane de dolari) și actorul James Dean (8,5 milioane de dolari).

Editorii revistei Forbes țin cont în realizarea acestui top de încasările generate de o vedetă decedată, care a „câștigat” cel puțin 6 milioane de dolari în ultimele 12 luni.

Editorii Forbes au realizat topul în urma discuțiilor cu administratorii moștenirilor lăsate de vedete, cu avocați și administratori ai licențelor deținute de celebrități și a analizării veniturilor obținute în perioada octombrie 2014 – octombrie 2015.