Cine sunt românii care mănâncă sănătos: STUDIU
În România se mănâncă mai degrabă nesănătos, reiese din concluziile unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).
Patru din cinci respondenți consideră că în România nu se mănâncă sănătos pentru că pe piață nu se prea găsesc astfel de alimente. Totodată, 86% dintre respondenți sunt de acord că alimentele nesănătoase sunt mai ieftine decât cele sănătoase. Alți 76% din respondenți sunt de acord cu faptul că în România este mai ușor să mânânci sănătos deoarece se gătește mai mult decât în alte state dezvoltate.
Pe categorii, cel mai sănătos mănâncă, în opinia celor chestionați, persoanele bogate, cele bine educate, bătrânii, femeile și cei care locuiesc la sat.
Jumătate dintre români susțin că acordă atenție în mare măsură alimentelor pe care le consumă, 3% susțin că acordă atenție în foarte mică măsură, iar 23% în foarte mare măsură.
Principalele motive pentru care românii nu sunt atenți la ce mănâncă este pentru că nu își permit financiar (79%), pentru că nu au timp (19%) sau din comoditate (2%).
La ce sunt atenți românii atunci când cumpără ceva de mâncare
Termenul de valabilitate și mirosul sunt printre cele mai importante aspecte verificate înainte de a cumpăra un produs alimentar.
Modul în care arată produsul în sine este foarte important pentru 69% dintre respondenți, în timp ce prețul spune un cuvânt greu în decizia de cumpărare a circa 57% dintre respondenți.
Cei mai mulți români consideră că masa de prânz este cea mai importantă, în timp ce 22% dintre cei chestionați sunt de părere că toate mesele sunt la fel de importante.
Mâncărurile pe bază de carne sunt printre preferatele celor chestionați (21%), strâns urmate de mâncărurile pe bază de legume (19%) și de ciorbe (18%).
Doar 1% dintre cei chestionați susțin că fructele se numără printre mâncărurile preferate. Totodată, 2% dintre cei chestionați au mărturisit că mâncărurile favorite sunt pastele și pizza.
De asemenea, sarmalele reprezintă mâncarea preferată a 5% dintre români, în timp ce mămăliga sau cerealele se află în topul preferințelor a 2% dintre respondenți.
Cât de important este micul dejun pentru români
Circa 66% dintre cei chestionați susțin că obișnuiesc să mănânce ceva între mese. Dintre aceștia majoritatea (73%) aleg fructele pentru gustările din timpul zilei, pe locul doi în topul preferințelor fiind dulciurile (12%).
Pentru micul dejun își fac timp zilnic circa 60% dintre respondenți, în timp ce 4% dintre aceștia mănâncă de dimineața doar în weekend.
Sursă: IRES
Masa de prânz este sărită de mai puțin români. Astfel, 80% dintre respondenți susțin că iau zilnic masa de prânz. Cei mai mulți dintre ei obișnuiesc să mănânce acasă acasă, circa 89%, în timp ce 9% mănâncă la muncă, iar 1% la restaurant.
Dintre cei ce obișnuiesc să ia prânzul la serviciu, 67% își aduc mâncare de acasă, 25% își cumpără sau își comandă mâncare gătită, iar 7% își pregătesc masa la locul de muncă.
Aproape șapte din zece români mănâncă două feluri la masa de prânz.
Sursă: IRES
În jur de 4% dintre români sar cina, 12% o servesc foarte rar, iar 14% de câteva ori pe săptămână.
Majoritatea covârșitoare a celor care iau cina preferă să mănânce acasă, alături de familie.
Circa 74% dintre respondenți mănâncă un singur fel de mâncare la cină.
Care sunt fructele și legumele preferate ale românilor
Mărul este fructul preferat pentru circa 56% dintre români. Pe locul doi s-a clasat banana (10%), în timp ce portocala a ocupat ultimul loc al podiumului, fiind frunctul preferal al 7% dintre respondenți.
În jur de 45% dintre cei chetionați consumă fructele favorite zilnic, iar 39% dintre ei de câteva ori pe săptămână.
În ceea ce privește legumele preferate, roșiile se află în topul preferințelor pentru circa 36% dintre respondenți, morcovii pentru 18% dintre ei, iar cartofii pentru 8%.
Majoritatea românilor mănâncă legulmele favorite de câteva ori pe săptpmână.
În topul băuturilor răcoritoare preferate de români se află sucurile naturale (26%), respectiv freshurile, limonada sau socata, apa (25%) și băuturile carbogazoase (24%). Totodată, pentru 1% dintre respondenți, băutura răcoritoare favorită este berea.
În ceea ce privește desertul preferat, în topul preferințelor se află prăjiturile sau tortul (41%), plăcintele (8%), înghețata (8%) fructele sau salata de fructe (5%) și gogoșii, clătitele sau papanașii (4%).
Doar 7% dintre respondenți își consumă dulciurile preferate zilnic, cei mai mulți dintre ei optând să le mănânce de câteva ori pe săptămână, respectiv 32%.
Șase din zece familii gătesc zilnic, în timp ce 33% dintre acestea gătesc de câteva ori pe săptămână.
Totodată, 32% dintre români susțin că nu iau masa în oraș niciodată, 23% spun că mănâncă la restaurant doar la unele ocazii speciale, în timp ce 23% mănâncă foarte rar în oraș.
La sondaj au răspuns 1.160 de persoane, marja de eroare fiind de +/-2%.