Clipe de groază pentru un copil: Un urs l-a mușcat de față și de ureche, chiar în timp ce dormea. Ce le-a mărturisit victima polițiștilor – FOTO
Reprezentanții instituției care se ocupă de animalele sălbatice din Utah au precizat că incidentul periculos a avut loc vineri, relatează CNN.
„Tânărul are o rană pe obrazul drept, cât și la ureche. El a fost transportat la spital pentru tratament. Folosim câini și capcane pentru a prinde ursul”, precizează aceștia.
Copilul le-a spus polițiștilor că ursul era de mărimea sa, ceea ce înseamnă că este vorba despre un pui de urs. Autoritățile au găsit urmele ursului pe nisipul de lângă râu. Întrucât animalul a atacat o persoană, acesta urmează să fie ucis.
De asemenea, autoritățile au anunțat că zona de camping a fost închisă.
Foto: Hepta