„Closer to the Moon”, de Nae Caranfil, apreciat de prestigioasa revistă Variety

Filmul „Closer to the Moon”, de Nae Caranfil, ce reconstituie povestea reală a Marelui Jaf Comunist din 1959, este considerat de prestigioasa publicație Variety „o comedie neagră surprinzător de amuzantă, care ar putea prinde la publicul american”.

Cel mai recent lungmetraj al lui Nae Caranfil, „Closer to the Moon”, a avut premiera mondială în deschiderea festivalul Making Waves: New Romanian Cinema din New York, pe 29 noiembrie, în prezența regizorului și a producătorului american Michael Fitzgerald.

Potrivit Variety, intriga peliculei „Closer to the Moon” evocă una dintre capodoperele cinematografului românesc, filmul „Reconstituirea”, regizat de Lucian Pintilie în 1970, concentrat de asemenea pe reconstuirea unei infracțiuni.

„Din câte se pare, Securitatea (…), după cum evidențiază firul narativ din aceste două filme, s-a străduit foarte tare nu numai să rescrie istoria, ci și să filmeze evenimentele rescrise”, afirmă Ronnie Scheib în recenzia din revista Variety.

Filmul începe cu scena jefuirii Băncii de Stat a României, văzută prin ochii lui Virgil (interpretat de Harry Lloyd, din serialul „Urzeala tronurilor”), un chelner dintr-o cafenea amplasată vizavi de bancă. Acesta este convins că asistă la turnarea primului film de acțiune din istoria cinematografiei românești și visează să devină, la rândul său, operator cinematografic.

Nae Caranfil îi prezintă pe membrii bandei, de origine evreiască, prin intermediul unui flashback de la revelionul anului 1959: aceștia dețin acum posturi importante în cele mai diferite domenii și sunt membri de partid cu state vechi, după ce fuseseră eroi ai rezistenței în cel de-al Doilea Război Mondial. Max (interpretat de actorul Mark Strong), liderul de facto al grupului, este inspector-șef al miliției, Iorgu (Christian McKay), un profesor respectat de istorie, Răzvan (Joe Armstrong), un reporter de succes, Dumi (Tim Plester), un reputat om de știință, iar Alice (Vera Farmiga), fosta iubită a lui Max, cu care are un fiu, se ocupă de științe politice. În plină epocă stalinistă, cu toții sunt dezamăgiți de revoluție și de epurarea evreilor și a intelectualilor, aflată în plină desfășurare.

Planul de a jefui Banca de Stat este pus la cale din dorința de a acționa, indiferent de consecințe, pornind de la premisa că acțiunea pură este mai bună decât acceptarea pasivă a istoriei, mai absurdă decât orice scenariu de film.

Nae Caranfil a pornit în construirea filmului de la unul dintre cele mai mari jafuri din istoria postbelică a României: în 1959, o mașină a Băncii de Stat din România este jefuită de o sumă uriașă – 1,6 milioane de lei (echivalentul a circa 250.000 de dolari la vremea respectivă). Un grup de bărbați înarmați și o femeie fug cu banii. Autorii jafului sunt însă capturați în două luni și constrânși să filmeze un documentar ce reconstituie jaful secolului și ancheta.

„Reconstituirea” (1960), de Virgil Calotescu, devine o senzație în România, care sărbătorea 15 ani de la preluarea puterii de comuniști. Deși destinat doar cercului închis al organizațiilor de partid, mulți încercau să se strecoare să vadă filmul. Între timp, membrii bandei fuseseră judecați într-un simulacru de proces și condamnați la moarte (bărbații) și la muncă silnică (femeia). După primirea sentințelor, membrii bandei profită de orice ocazie pentru a transforma tragedia prin care trec în comedie. După ce regizorul însărcinat de guvern cu filmarea documentarului încetează din viață (interpretat de Allan Corduner), Virgil trece în spatele camerei, iar condamnații schimbă uniformele de închisoare cu haine de gală și comandă caviar și chateaubriand pentru scena restaurantului, bucurându-se din plin de scurta lor libertate, înainte de executarea sentințelor.

Potrivit Variety, „asemenea filmelor românești recente despre contemplarea trecutului, (și în acest film, n.r.) refuzul de a adopta o versiune unică asupra evenimentelor este un rezultat inevitabil al istoriei revizioniste a țării, despre care se știa că nu se poate pune nicio bază”.

Pe de altă parte, și publicația The Hollywood Reporter îi dedica un material celui mai recent film al lui Nae Caranfil, spunând că „foștii nomenclaturiști au decis să jefuiască banca într-un gest de provocare politică, preferând să primească o condamnare la moarte dacă ar fi fost prinși decât să trăiască o viață din ce în ce mai cenușie”.

Nae Caranfil prezintă povestea Marelui Jaf Comunist în „Closer to the Moon”, de data aceasta cu un text în limba engleză și o distribuție formată în mare parte din actori de la Hollywood (Vera Farmiga, Mark Strong, Tim Plester).

Nae Caranfil a mai regizat filme precum „Asfalt Tango” (1995), o coproducție România/ Franța, cu Charlotte Rampling și Mircea Diaconu, „Dolce far niente” (1998), nominalizat la Globul de Cristal la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary 1999, peliculă realizată în coproducție cu Franța, Italia și Belgia, ce prezintă doi ani din viața tânărului Stendhal, petrecuți în Italia, și „Filantropica” (2002), care a câștigat premiul publicului la Festivalul de Film de la Paris și premiul special al juriului la Festivalul goEast, de la Wiesbaden.

Totodată, filmul său „E pericoloso sporgersi” a fost prezentat la Quinzaine des Réalisateurs, la ediția din 1993 a Festivalului de la Cannes, și a câștigat marele premiu la Festivalul de Film Forum de la Bratislava, premiul criticii la Festivalul de Film de la Montpellier și premiul special al juriului la Festivalul de Film La Baule.

În 2008, Nae Caranfil a lansat „Restul e tăcere”, un lungmetraj despre realizarea primului film românesc – „Independența României”, în 1911. „Restul e tăcere” este un regal de scene comice, decoruri grandioase și costume de epocă, dar și accente dramatice și situații-limită. Pelicula a fost propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, în 2008, iar scenariul filmului i-a adus lui Nae Caranfil Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Paris, în 1995.