Prima pagină » Magazin » Colesterolul „bun” nu reduce riscul unui atac de cord. STUDIU

Colesterolul „bun” nu reduce riscul unui atac de cord. STUDIU

Colesterolul
Nu doar grăsimile rele sunt dăunătoare...

Un studiu recent publicat de cercetătorii de la Școala Medicală Harvard și citat de Daily Mail arată că nu doar colesterolul „rău” are efecte dăunătoare asupra sănătății, ci și colesterolul bun.

Lipoproteinele cu densitate înaltă (HDL) sau grăsimile bune favorizează în egală măsură apariția bolilor cardiovasculare ca și grăsimile rele, numite și lipoproteine cu densitate scăzută (LDL).

Studiul a fost realizat pe mai bine de 50.000 de subiecți, iar specialiștii au analizat predispoziția persoanelor la dezvoltarea unor boli de inimă în funcție de nivelul colesterolului.

„Un nivel ridicat de colesterol bun nu reduce riscul de infarct miocardic. Dacă încercăm să creștem nivelul de HDL din organism,  nu scăpăm de pericolul unui atac de cord”, a fost concluzia la care au ajuns cercetătorii, după analizarea rezultatelor.

Cercetările anterioare asociau colesterolul bun cu risc scăzut de boli cardiovasculare. Studiul celor de la Harvard arată că nici măcar o moștenire genetică bună, adică un nivel ridicat de HDL, nu te scapă de afecțiuni ale arterelor sau ale inimii.

„Cauzele atacurile cardiovasculare sunt multiple și nu au legătură doar cu colesterolul. Cunoscând mai bine influența factorului genetic asupra riscului de îmbolnăvire, putem crea noi medicamente, dar nu putem elimina celelalte cauze ale afecțiunilor cum ar fi tensiunea arterială ridicată, glicemia mărită, obezitatea sau tabagismul”, a explicat unul dintre specialiști.