COLIZIUNEA APOCALIPTICĂ în urma căreia s-a format Luna

Luna s-a format în urma unei coliziuni apocaliptice dintre Terra și un corp ceresc, produsă în urmă cu multă vreme, potrivit unui studiu recent, informează AFP.

Dovada care ar putea confirma această teorie constă într-un detaliu ce poate părea neconvingător: un ușor exces de „zinc greu”, descoperit în rocile lunare.

Oamenii de știință căutau această dovadă de pe vremea primelor misiuni americane din seria „Apollo”, când astronauții americani au adus pe Terra eșantioane de pe Lună, în anii 1970. Francezul Frédéric Moynier, de la Universitatea Washington, din orașul american Saint-Louis, și colegii lui au fost primii care au găsit această dovadă.

Potrivit teoriei „impactului uriaș”, Luna a fost creată în urmă cu 4,5 miliarde de ani, atunci când Terra primitivă s-a ciocnit violent cu un corp ceresc denumit Theia (mama Lunii, Selena, în mitologia greacă), ce era la fel de mare ca planeta Marte. Prin comparație, asteroidul despre care se crede că a provocat mult mai târziu dispariția dinozaurilor avea mărimea cartierului Manhattan.

Acea coliziune uriașă a eliberat o cantitate atât de mare de energie, încât Theia s-a topit și s-a evaporat, la fel ca mare parte din învelișul terestru. O parte din norul de roci vaporizate s-a lipit din nou de Terra, în timp ce cealaltă parte s-a solidificat în apropiere de planeta noastră, dând naștere Lunii.

De-a lungul ultimelor decenii, ipoteza impactului uriaș a devenit din ce în ce mai plauzibilă, fiind compatibilă cu simulările computerizate și cu eșantioanele lunare, foarte sărace în elemente volatile (care se evaporă ușor), precum sodiu, potasiu, plumb și zinc.

„Dar, dacă aceste roci erau lipsite de elemente volatile după ce au fost vaporizate în timpul impactului uriaș, ar fi trebuit să găsim și o fracționare între diferiții izotopi (variante) ai unui aceluiași element”, singurii mai grei rămași în rocile lunare, a explicat Frédéric Moynier într-un comunicat difuzat pe site-ul universității sale.

Problema este că, până în prezent, nimeni nu a reușit să evidențieze o astfel de „fracționare izotopică” pentru rocile de pe Lună.

Cercetătorul francez și colegii lui au analizat 20 de eșantioane de roci prelevate din diverse zone de pe Lună pentru a le compara cu rocile terestre și cu 10 meteoriți marțieni.

Planeta Marte este, ca și Terra, foarte bogată în elemente volatile, mai ales în zinc, spre deosebire de Lună. Dar zincul descoperit în eșantioanele lunare conține variante atomice mult mai grele decât solul terestru sau suprafața marțiană, afirmă autorii acestui studiu, publicat în revista britanică Nature.

Totul pare să indice că acele condiții care prevalau în momentul formării Lunii au provocat o volatilitate și o fracționare izotopică superioare celor de pe Terra și Marte.

Explicația cea mai simplă și mai plauzibilă pentru un astfel de rezultat constă în fuziunea la o scară mare, provocată de un impact uriaș, spun autorii studiului.

Fără influența stabilizatoare a Lunii, care orbitează în jurul planetei noastre, Terra ar fi într-adevăr mult diferită (față de cum este în prezent, n.r.) și mai puțin propice dezvoltării vieții. Terra s-ar învârti mai repede, zilele ar fi mai scurte, climatul mult mai accentuat și schimbător, estimează oamenii de știință.