Prima pagină » Magazin » Comedia muzicală „Annie”, pe ecrane, în România, din 26 decembrie – TRAILER

Comedia muzicală „Annie”, pe ecrane, în România, din 26 decembrie – TRAILER

Comedia muzicală
Comedia muzicală "Annie", regizată de Will Gluck, cu Quvenzhané Wallis, Rose Byrne, Cameron Diaz și Jamie Foxx în distribuție, are premiera în cinematografele din România pe 26 decembrie, potrivit distribuitorului InterComFilm Distribution.

Tenace, încrezătoare și optimistă, Annie – personajul legendar, aflat în căutarea familiei sale, care a inspirat generații întregi – revine pe marele ecran într-o viziune contemporană, în comedia produsă de Columbia Pictures.

Scenariul filmului a fost scris de Will Gluck și de Aline Brosh McKenna, fiind inspirat din musicalul „Annie”, de Thomas Meehan, cu o muzică compusă de Charles Strouse și pe versurile lui Martin Charnin, spectacol realizat la rândul său după povestea „Little Orphan Annie”.

 

 

Regizorul, producătorul și scenaristul Will Gluck combină muzica și personajele care dăinuie de decenii și cu decorul New York-ului modern, colaborând cu producătorii James Lassiter, Jada Pinkett Smith & Will Smith, Caleeb Pinkett și Shawn „JAY Z” Carter, Laurence „Jay” Brown și Tyran „Ty Ty” Smith pentru a surprinde magia personajului care a cucerit publicul de teatru, televiziune și film, acum câteva decenii.

Will Gluck este cunoscut mai ales ca producător și scenarist al filmelor „Prietenie cu folos/ Friends with Benefits”, din 2011, „Doi băieți și multe fete/ Fired Up!”, din 2009. Gluck a regizat și pelicula „Păcătoasa/ Easy A” din 2010.