Astfel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, remarcat de distribuitorii de film din Republica Moldova în cadrul proiecțiilor sold-out pe care „#Selfie” le-a avut la TIFF, filmul va avea parte de o distribuție locală.
Cu peste 70.000 de spectatori la doar o lună de la lansare, comedia „#Selfie” se remarcă printr-o distribuție tânără care a dorit să surprindă exact preocupările și trăirile tinerilor de azi.
Începând din data de 19 iunie, filmul va rula la cinematograful Odeon din Chișinău și cinematograful Gloria din Râșcani.
Premiera filmului va avea loc pe 19 iunie, la cinematograful Odeon din Chișinău, în prezența actorilor Vlad Logigan, Alex Călin, Levent Sali, a regizorului Cristina Iacob și a producătorului, Cristina Dobrițoiu.
Cea mai bună lansare românească a anului, primul lungmetraj al regizoarei Cristina Iacob și-a convins publicul cu o poveste bine ancorată în realitate și susținută de personaje inspirate din generația actuală de adolescenți.
„Toți când suntem la vârsta asta credem că suntem nemuritori și că le știm pe toate. Cunoaștem totul despre rețelele de socializare, sex, îndrăgosteală, dar nu cunoaștem valoarea prieteniei și dragostea cu adevărat sau poate nu le conștientizăm. Fetele asta arată: ce înseamnă prietenia și iubirea adevărată. Mi-a plăcut să iau câte un prototip din generația actuală și oameni din experiența mea. Yasmine seamănă mult cu mine, iar Olimpia și Flavia s-au regăsit în prietenele mele foarte bune. Am căutat să fie personaje veridice”, a mărturisit Cristina Iacob despre felul în care și-a gândit povestea.
„#Selfie” este povestea a trei proaspăt absolvente de liceu, care, în loc să stea acasă să învețe pentru bacalaureat, decid să plece la mare și să își termine adolescența în stil rebel. Yasmine, Roxi și Ana sunt hotărâte să se distreze și să uite de responsabilități în ultimele două zile dinainte de examenul maturității, iar asta înseamnă să încalce orice regulă și să facă tot ce le trece prin cap, fără să țină cont de consecințe. Vor libertate, adrenalină și dragoste de-o vară, iar cei trei tineri pe care îi agață la mare par mai mult decât dispuși să le ofere tot ce-și pot imagina.
În România, „#Selfie” își continuă ascensiunea în cinematografe. Momentan, filmul rulează în București: Grand Cinema&More, Hollywood Multiplex, Movieplex Cinema Plaza, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza; Cluj: Cinema City Iulius Mall; Târgu Mureș – Cinema Arta, Ploiești – Cinema City, Craiova – Cinema Modern, Arad – Cinema City Atrium și Cinema City Galleria, Brăila – Cinema City, Vaslui – EuroCinema Silver Mall, Botoșani – Cinema Unirea.