Comedia „#selfie69” a început turneul prin țară. Spectatorii cer o continuare
Premiera în Arad a comediei „#selfie69” a avut loc miercuri, cu începere de la ora 17.00, la Cinema City din Arad Atrium Mall, după ce super-comedia a avut cel mai tare weekend de premieră al unui film românesc și a surclasat, în aceste trei zile, comediile americane de pe marile ecrane din România. Comedia a pornit, miercuri, printr-un turneu prin Arad și Timișoara, iar joi ajunge la Cluj.
Arădenii i-au putut întâlni pe actorii Vlad Logigan, Olimpia Melinte, Flavia Hojda și Alex Călin.
„Din fericire, toată lumea a primit foarte bine filmul. Toată lumea spune că este mult mai bine decât partea întâi. Noi simțim că este mai bine decât partea întâi, toate personajele sunt mult mai diverse, poți să descoperi mai multe lături ale lor, și partea de intimidate a cuplului și mult umor”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Alex Călin.
Comedia „#selfie69” e cerută și străinătate.
„Ce e foarte frumos e că primim foarte multe mesaje din afară. Români din Spania, Italia, Israel ne scriu și ne întreabă dacă venim cu filmul și acolo. Următorul pas asta e, să plecăm și prin Europa cu el și să aibă ocazia nu numai românii, dar și publicul european să vadă #selfie69, să vadă că românii fac și comedie, nu numai film de artă, nu numai film de festival. De fapt, au fost și trei proiecții la Festivalul de la Montreal, care au fost înainte de premierele de aici”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Olimpia Melinte.
Spectatorii au cerut și partea a treia a filmului.
„Avem deja cel mai bun weekend al unui film românesc, după mulți ani. Au venit peste 25.000 de spectator, cee ce la un film românesc e foarte bine. Lumea ne cere partea a treia peste tot pe unde mergem. Nu știm dacă o vom face. Dacă cifra de spectator va fi un încurajatoare, probabil că da. Ce ne bucură foarte tare e că am putut face o parte a două și că publicul a cerut asta, prin numărul de spectatori și prin faptul că ne-au scris, că ne-au cerut asta. Nu s-a mai făcut o continuare a filmului românesc cred că de la seria B.D”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Vlad Logigan.
Toată lumea a primit foarte bine comedia.
„Am venit din curiozitate, nu am văzut prima parte, mă aștept să fie foarte fain filmul”, a spus Filip, care aștepta să între în sala de cinema.
Lorena este deja o fană a seriei și spune că „am văzut prima parte, mi-a plăcut, am venit să ne întâlnim și actorii, îi vedem pentru prima dată așa față-n față”.
Pentru alți spectatori faptul că filmul merge în turneu doar prin trei orașe a fost un motiv în plus să vină să cunoască actorii.
„Am venit special pentru premieră și să întâlnim actorii, am văzut că vin doar în Arad, Timișoara și Cluj și am zis să vin să.i văd. Mă aștept să fie un film cu modernitate, care să reprezinte tinerii din ziua de astăzi”, a declarat Adina.
În „#Selfie69”, cele trei fete din primul lungmetraj, „#Selfie”, din 2014, Yasmine, Roxi și Ana fac un pariu video ce devine viral pe Facebook: care dintre ele se mărită prima în trei zile. Pariul se dovedește a fi unul riscant și le face pe fete să descopere lucruri nebănuite despre ele, despre lume, despre prietenie și mai ales despre iubire.
„#Selfie69″ este o super-poveste-de-iubire plină de adrenalină, senzualitate și umor, dar și un film care îi va transmite spectatorului Carpe Diem, sau așa cum spune un personaj al lungmetrajului, Roxi, intrepretat de talentată Olimpia Melinte, „Yolo”.
Universul „#Selfie69” este unul neașteptat, plin de adrenalină, umor, emoție, prietenie și sensibilitate, pe care spectatorul din sala de cinema îl va îndrăgi.
Plină de adrenalină, senzualitate și slang fix pe sufletul tinerilor de la 13 la… 69 de ani, neconvențională comedie a fost lansată pe marile ecrane vineri, 16 septembrie, și a făcut dublu față de prima săptămâna în cinema a primului #selfie, care a fost povestea cu cel mai mare succes românesc de box-office în 2014.
„Tinerii au nevoie de un film pentru ei în care se regăsesc. Și se pare că actorii români pot depăși starurile de la Hollywood”, spunea atunci regizorul Cristina Iacob. „E minunat când vezi că publicul se bucură de film, pentru că noi toți l-am făcut cu mare drag pentru ei, pentru spectatori. Ne dorim să bucurăm cu #selfie69 cât mai mulți oameni. Avem nevoie de iubire și de zâmbete largi în viață noastră. Veniți la film cu mic, cu mare, nu o să va pară rău. Ah, la acest film, părinții au voie doar cu acordul copiilor”, a mai declarat Cristina.
Cei peste 25.121 spectatori au petrecut aproape 2 ore în compania insolitelor personaje care intră în situații hilar de comice, fierbinți și neașteptate! Potrivit mai multor mărturisiri și feedback-uri la ieșirea din sălile de cinema, precum și conform reactilor spontane din timpul rulării lungmetrajului, mulți fani ai „fenomenului Selfie” au deja câteva „faze” favorite cu iz de „guilty pleasures”!
Astfel, mulți au ras în hohote la scenele savuroase în care actori consacrați precum Răzvan Vasilescu sau Dorina Chiriac reușesc fiecare separat câte o interpretare memorabia! Secvențe periculos de comice, dar și de intense au și cei 3 protagoniști, interpretați de Săli Levent, Alex Călin și Vlad Logigan, care se pun rău în film cu o veritabilă „Cruella De Vil” a mafiei „di pisti Prut” și a celei mai mari și râvnite „industrii” din țară și din lume, interpretată magistral de unică Maia Morgenstern!
Cât despre cele trei protagoniste bune și nebune interpretate de Crina Semciuc, Flavia Hojda și Olimpia Melinte, ele rămân periculos de sexy, dar mult mai imprevizibile decât în primul #selfie, spectatorii amuzându-se copios și exclamând zgomotos la mai multe situații în care cele trei sunt aruncate că urmare a pariului lor nebunesc, intitulat „cum să te măriți în 3 zile?” De altfel, mulți spectatori au reținut anumite replici din dialogurile personajelor, transformându-le deja în expresii în găștile lor de prieteni!
Nu în ultimul rând, cei peste 25.000 de spectatori ai primelor 3 zile de #selfie69 au fost puternic impresionați de sound-track-ul filmului, care îmbină evergreen-uri internaționale pop-rock cu noi super-piese românești marca HaHaHa Productions! Smiley face, că de obicei, o treaba minunată, iar „revelația” lui pentru fanii săi și ai „Generației #Selfie” este vocea hipnotică a lui Jazzie J., al cărei single Caut bărbat! amplifică muzical o înlănțuire de scene cheie, aducând o plus-valoare emoțională celui mai așteptat film al anului, #selfie69!
Indecent de romantic și feelingos de sexy, #selfie69 (2016) este sequel-ul succesului de public #selfie (2014), cel mai bine vândut film românesc al anului 2014 și a fost lansat în cinematografe în 16 septembrie, distribuit de ZAZU Film.
După aventură din #selfie, de dinainte de bacalaureat, #selfie69 spulberă mitul urban potrivit căruia căsnicia nu aduce fericirea… Ba dimpotrivă! Dar, pentru a ajunge la această concluzie, cele trei gratii bune și nebune din #selfie, Roxi (Olimpia Melinte), Yasmine (Crina Semciuc) și Ana (Flavia Hojda) trebuie să treacă prin capcanele, tentațiile și pericolele ce apar în urmă unui pariu total „prăjit”, ce devine viral pe facebook: care dintre ele se mărită prima în trei zile?! Așa că, plecate-de-acasă, atât la propriu cât și la figurat, ele caută cu înverșunare inelul mult visat de fiecare mireasă latentă. După câteva preludii și tentative absolut imprevizibile, cele trei vor descoperi iubirea acolo unde nici nu se așteptau!
Din distribuție fac parte: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Săli (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) și Răzvan Vasilescu (Nea Ceaușu). Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Silvia Busuioc, Marian Ralea, Alex Bogdan, Angel Popescu, Andrei Hutuleac, alături de actori consacrați sau debutanți, printre care Maria Dinulescu, Mihaela Mihuț, Radu Gabriel, Emilian Oprea, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piștereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan. Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vălcan, Virgil Ianțu, Speak, Codin Maticiuc sunt câțiva dintre invitații speciali ai filmului.
Scenariul este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache și Tudor Potra, iar imaginea îi aparține lui Barbu Bălășoiu. #selfie69 este produs și distribuit de Zazu Film.