Prima pagină » Magazin » Conacul unui celebru scriitor ROMÂN va intra în circuitul turistic, după ce a fost lăsat ÎN PARAGINĂ zeci de ani

Conacul unui celebru scriitor ROMÂN va intra în circuitul turistic, după ce a fost lăsat ÎN PARAGINĂ zeci de ani

Galerie Foto 2
VIDEO. Proprietatea înconjurată de vii, ajunsă, în timp, o ruină, va fi transformată în casă memorială și va putea fi vizitat

Conacul din localitatea Faraoanele este locul în care s-a născut cunoscutul romancier Duiliu Zamfirescu. Ulterior, casa boierească a devenit refugiul de la țară al scriitorului și locul în care scriitorul își primea oaspeții de seamă. După război, conacul a fost naționalizat și transformat în fermă viticolă, iar în timp imobilul a fost părăsit și a adăpostit oameni ai străzii și animale fără stăpân.

După revoluție, clădirea și terenurile au ajuns în proprietatea urmașilor lui Duiliu Zamfirescu, dar aceștia nu l-au reabilitat, astfel că proprietatea a continuat să se degradeze, fiind în prag de prăbușire.

„O stare de degradare care începe după anul 1990, după ce IAS-urile, fostele înteprinderi de stat, nu au mai funcționat. Pentru că până în 1990 a funcționat o brigadă agricolă, cum se spunea la vremea respectivă, de atunci, de la an la an acest imobil s-a degradat. De-a lungul timpului am avut demersuri cu unii moștenitori, dar niciodată nu e prea târziu. Mă bucur că în sfârșit, moștenitorii marelui scriitor și-au manifestat intenția de a vinde și Consiliul Județean de a achiziționa acest imobil”, a explicat primarul comunei Vârteșcoiu, Viorel Mîrza.

conacul lui duiliu zamfirescu va intra în circuitul turistic

Consiliul Județean a ajuns la un acord cu proprietarii pentru a cumpăra imobilul, documentul fiind aprobat de consilierii județeni.

„Acordul de principiu pentru cumpărarea dreptului de proprietate al moștenitorului scriitorului Duiliu Zamfirescu a fost adoptat de plenul Consiliul Județean Vrancea în ședința ordinară din data de 28 februarie. Având în vedere faptul că imobilulul a aparținut unei personalități politice și culturale românești s-a considerat necesară și oportună dobândirea dreptului de proprietate a acestuia în vederea transformării în monumentul istoric a Casei Memoriale Duiliu Zamfirescu. În trecut, Consiliul Județului a avut numeroase încercări de a prelua acest imobil, dar la vremea respectivă proprietarii nu au fost dispuși să renunțe la acesta”, a anunțat Biroul de Presă al CJ Vrancea.

Conacul va fi transformat în casă memorială și va putea fi vizitat.

conacul lui duiliu zamfirescu va intra în circuitul turistic

„Direcția Județeană de Cultură Vrancea a inițiat încă din anul 2018 procedura de clasare în regim de urgență a conacului Duiliu Zamfirescu, ca urmare a faptului că în acel moment conacul se afla într-o stare de degradare avansată, stare de degradare în care se află și în acest moment… Odată cu finalizarea procedurilor de înstrăinare a imobilului, noi facem și procedurile de clasare ale monumentului”, a spus directorul Direcției Județene pentru Cultură, Traian Negulescu.

Casa are 16 camere și este așezată pe un deal fiind înconjurată de vie plantată chiar de Duiliu Zamfirescu. Conacul apare în monografiile scriitorului și este cunoscut pentru că acolo a fost scris romanul „Viața la țară”.

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?