Prima pagină » Magazin » CONCERTUL ANDREA BOCELLI din Capitală a fost MUTAT

CONCERTUL ANDREA BOCELLI din Capitală a fost MUTAT

CONCERTUL ANDREA BOCELLI din Capitală a fost MUTAT
Concertul pe care cântărețul italian Andrea Bocelli îl va susține în București, programat inițial în Piața Constituției, pe 10 mai 2013, va fi mutat pe 25 mai, la complexul Romexpo, informează organizatorii, Project Events.

Concertul pe care cântărețul italian Andrea Bocelli îl va susține în București, programat inițial în Piața Constituției, pe 10 mai 2013, va fi mutat pe 25 mai, la complexul Romexpo, informează organizatorii, Project Events.

„Cererile de bilete au depășit toate așteptările, iar organizatorii concertului – Project Events -, au fost nevoiți să schimbe locația, pentru ca un număr mai mare de români să aibă ocazia să îl asculte live pe unicul și inegalabilul Andrea Bocelli”, se arată în comunicat.

Toate biletele achiziționate rămân valabile, păstrându-și, de asemenea, poziționarea față de scenă. De asemenea, organizatorii menționează că schimbarea este „o veste bună” pentru spectatori, deoarece spațiul Romexpo va permite vânzarea unui număr mai mare de bilete în imediata apropiere a scenei.

Andrea Bocelli s-a născut pe 22 septembrie 1958, în Lajatico, într-o familie de fermieri. La vârsta de 6 ani începe să ia lecții de pian, flaut și saxofon. Din nefericire copilăria sa a fost marcată de un eveniment nefericit. Născut cu glaucom grav, artistul orbește total la doar 12 ani, în urma unui accident survenit în timpul unui meci de fotbal. La scurt timp după accident, el câștigă prima sa competiție muzicală, Margherita d’Oro in Viareggio, cu melodia „O sole mio”.

Cariera sa își are debutul la Festivalul San Remo, în 1994, la secțiunea dedicată debutanților, unde câștigă cu melodia „Calmo della Sera”. Imediat după festival, Bocelli lansează primul său album, ce poartă titlul melodiei câștigătoare.

Recunoașterea internațională vine în 1996, odată cu lansarea melodiei „Con te Partiro”, care ulterior va fi rescrisă pentru a fi cântată în duet cu Sarah Brightman și redenumită „Time to Say Goodbye”, piesă ascultată în toate colțurile lumii. Albumul intitulat „Romanza”, ce cuprinde melodia pe care milioane de fani voiau să o asculte la infinit, a depășit toate recordurile de vânzări.

În 1997 își face debutul și în operă, interpretând cu succes părți din „Madame Butterfly” și „Tosca”.

Deși iubește muzica, inițial Andrea Bocelli s-a pregătit pentru o carieră de avocat. El a obținut titlul de doctor în avocatură și chiar a lucrat o perioadă ca avocat la curtea de justiție din Pisa. De-a lungul timpului, cu fiecare concert susținut, reacțiile oamenilor din public l-au convins că adevărata sa menire este de a încânta și emoționa oamenii prin melodiile pe care le interpretează cu atâta pasiune.

Biletele pentru concertul de la București al lui Andrea Bocelli pot fi cumpărate din magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center, magazinele Flanco, librăriile Adevărul, magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Librăria Eminescu, Palatul Național al Copiilor și stația de metrou Unirii 1. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe biletoo.ro, blt.ro, bilet.ro, bilete.ro și myticket.ro.

Există șase categorii de preț pentru bilete cu loc și o categorie de preț pentru bilete în picioare. Prețurile biletelor sunt: zona VIP – 1.400 de lei, categoria I – 900 de lei, categoria a II-a – 750 de lei, categoria a III-a – 550 de lei, categoria a IV-a – 350 de lei, categoria a V-a – 250 de lei și „în picioare” (fără loc) – 150 de lei.