Concertul pe care cântăreața Belinda Carlisle urma să îl susțină miercuri, la Sala Palatului din București, a fost anulat, din cauza interesului scăzut al publicului român față de acest eveniment, informează organizatorii, Phoenix Entertainment.
Contravaloarea biletelor poate fi recuperată de la punctele de vânzare din rețeaua Eventim, începând cu data de 21 octombrie.
Belinda Carlisle a cunoscut celebritatea în anii ’80, într-o perioadă extrem de propice pentru genul muzical pop-rock. Artista a făcut parte din faimosul grup britanic The Go-Go’s, o trupă atipică pentru acele vremuri, întrucât avea în componență numai femei care cântau inclusiv la instrumente muzicale. Unicitatea stilului a propulsat The Go-Go’s în topurile Billboard ale celor mai bune albume, cu peste șapte milioane de copii vândute în întreaga lume în doar trei ani.
Începând cu 1985, când trupa The Go-Go’s și-au anunțat oficial desființarea, Belinda Carlisle a continuat să își urmeze pasiunea pentru muzică pe cont propriu, având o carieră solo încărcată de realizări.
Belinda Calisle s-a remarcat prin vocea sa suavă și intensă și a reușit să își mențină statutul de cântăreață de succes până în prezent. Activitatea artistei a fost răsplătită și cu o stea pe Hollywood Walk of Fame. Artista are în palmares numeroase discuri de aur și de platină, câștigate grație unor hituri precum „La Luna”, „Heaven is a place on Earth” și „Circle in the sand”.