Concertul lui JULIO IGLESIAS. Accesul este permis de la ora 17.00

Concertul lui JULIO IGLESIAS. Accesul este permis de la ora 17.00
Publicat: 29/06/2012, 17:58
Actualizat: 29/06/2012, 19:00

Accesul la concertul pe care cântărețul spaniol Julio Iglesias îl va susține la Zone Arena din București, sâmbătă, se va face începând cu ora 17.00, informează organizatorii, Project Events.

Accesul la acest concert se va face pe baza biletului intact și valid – ce trebuie păstrat pe toată durata evenimentului -, începând cu ora 17.00. Concertul va începe la ora 20.00 și va dura aproximativ două ore.

Pentru evitarea aglomerației, organizatorii recomandă publicului să vină din timp la spectacol și să folosească transportul în comun. Accesul se va face prin două intrări, ambele din Barbu Văcărescu, fiecare dintre ele deservind câteva zone, după cum urmează: intrarea 1 – VIP (sectoarele A, B), Diamond (sectoarele C, D, G, H), Platinum (sectoarele E, F, I, J, K) și Intrarea 2 – Golden (sectoarele M, N, O, R, S), Gazon A, Gazon B, presă.

Copiii cu vârsta sub 6 ani au acces gratuit, iar tinerii sub 18 ani vor avea acces în locul desfășurării concertului numai pe baza unui bilet valid și numai în compania unui adult.

Este interzis accesul cu mâncare, băutură, aparate foto sau aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale, sticle, bidoane de plastic, obiecte contondente, conserve, cuțite, arme, artificii, bannere susținute de bețe, scaune, lanțuri, animale de companie. De asemenea, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-și aducă pelerine speciale. Participanții la eveniment sunt obligați să se supună atât controlului corporal, cât și controlului altor bagaje deținute (genți, borsete etc.), făcut la intrările în zona de concert de către organele de securitate abilitate.

Toate produsele vor fi comercializate doar în baza unor jetoane valorice, ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate.

Julio Jose Iglesias De La Cueva, cunoscut lumii întregi ca Julio Iglesias, s-a născut în Madrid, pe 23 septembrie 1943. Dacă în 1960, Julio Iglesias studia dreptul și juca fotbal pentru Real Madrid, trei ani mai târziu, cele două posibile cariere creionate au devenit imposibile din cauza unui accident de mașină în urma căruia a rămas paralizat pentru o lungă perioadă de timp. Fulminanta carieră muzicală a artistului a început în spital, când a primit o chitară de la medicul care îl îngrijea. Cu ajutorul muzicii și al familiei, Julio Iglesias a reușit să se recupereze fizic, iar în 1968 a câștigat Benidorm International Song Festival, cu melodia „La vida sigue igual”, care mai târziu a fost folosită în filmul cu același titlu, bazat pe povestea vieții artistului. După ce în 1970 a reprezentat Spania la Eurovision, unde a câștigat locul al patrulea, cariera lui Julio Iglesias a luat amploare.

În cei peste 40 de ani de carieră, Julio Iglesias a reușit să vândă peste 300 milioane de discuri în întreaga lume, înregistrate în peste 14 limbi străine. Potrivit Sony Music Entertainment, Julio Iglesias se află în topul celor mai bine vânduți 15 artiști din istorie.

Palmaresul artistului include un premiu Grammy (1998), numeroase albume răsplătite cu discuri de platină și aur, precum și numeroase distincții uneori unice în lume.

Pe 16 decembrie 2011, Julio Iglesias a primit două premii istorice de la Sony Music: cel pentru cel mai bine vândut artist latino din istorie (cu peste 300 de milioane de albume vândute) și cel pentru cel mai bine vândut artist în Spania (23 de milioane albume). Ambele premii i-au fost înmânate artistului, într-o ceremonie care a avut loc la Institutul Cervantes din Madrid, de către Rafael Nadal.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum se simte Adi Nartea la 6 ani de la extirparea tumorii?! Ce face cu...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
Ei sunt cei trei români care au murit în urma inundațiilor din Spania. Cu doar...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Dispare Celentano din Las Fierbinți?! Anunțul teribil al lui Adrian Văncică: Bă băiatule, ți se...
Zodiile care se ceartă cu șefii. Vor avea mari probleme la muncă zilele următoare
Cum au arătat Sorin Brotnei și soția lui în ziua nunții. Imagini inedite cu mireasa...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Primele momente de după masacrul de la Jonestown. „Am fost șocat cu totul la vederea...