Prima pagină » Magazin » Concertul susținut de Sarah Brightman Sala Palatului. Artista a cucerit publicul prin voce și atitudine

Concertul susținut de Sarah Brightman Sala Palatului. Artista a cucerit publicul prin voce și atitudine

Concertul susținut de Sarah Brightman Sala Palatului. Artista a cucerit publicul prin voce și atitudine
Joi seară, la puțin timp după ora 20.00, o orchestră formată din peste 50 de muzicieni a urcat pe scena Sălii Palatului din București pentru a deschide concertul sopranei Sarah Brightman.

Joi seară, la puțin timp după ora 20.00, o orchestră formată din peste 50 de muzicieni a urcat pe scena Sălii Palatului din București pentru a deschide concertul sopranei Sarah Brightman. Show-ul susținut de cântăreața britanică la București face parte din turneul mondial „Dreamchaser”, început în 2013 și care va include peste 100 de spectacole pe cinci continente.

După ce orchestra a interpretat prima piesă, pe scenă a urcat Sarah Brightman, în aplauzele publicului. Îmbrăcată într-o rochie lungă, roșie, cântăreața britanică a arătat publicului, încă de la primele acorduri – prin interpretarea piesei „Fleurs Du Mal” -, pasiunea și creativitatea care aveau să transforme concertul de la București într-unul „nepământean”, așa cum, de altfel, și-a dorit Sarah Brightman.

Albumul „Dreamchaser” este inspirat de antrenamentele pentru misiunea în spațiu pe care Sarah o pregătește pentru 2015, care intenționează să cucerească și lumea nepământeană, devenind prima artistă care va înregistra un cântec în spațiu.

„Bună seară, doamnelor și domnilor! Sunt foarte, foarte fericită că sunt din nou aici, în București. Mulțumesc foarte mult că ați venit”, a fost mesajul transmis de Sarah Brightman publicului din România, la zece ani după primul concert susținut de cântăreața britanică în țara noastră.

Au urmat piesele „Symphony”, „Who Wants to Live Forever”, „Anytime, Anywhere”, „Eperdu”, „Hijo De La Luna”, timp în care cântăreața a schimbat mai multe rochii, fiecare dintre ele fiind asortate cu frumoase diademe.

Show-ul complex, modern și spectaculos pe care Sarah Brightman l-a anunțat i-a determnat pe români să vină, cu mic, cu mare, la Sala Palatului, pentru a petrece două ore în compania cântăreței britanice, ascultând muzică de calitate. La concert au participat tineri, persoane trecute de prima tinerețe, dar și copii. Fetițe de 3 – 4 ani au ascultat-o pe soprană interpretând piese mai ritmate sau mai lente, au dansat, au aplaudat și la sfârșitul concertului i-au oferit buchete de flori.

Unul dintre momentele frumoase ale spectacolului a fost când luna „a intrat” în Sala Palatului. Pe un proiector instalat în spatele scenei, o lună plină „a acompaniat-o” pe Sarah Brightman în timp ce a interpretat piesa „La Luna”.

„It’s a Beautiful Day” le-a mai cântat soprana britanică românilor, înainte de a-l invita pe scenă pe tenorul Erkan Aki, pentru a cânta împreună „Canto Della Terra”. „Nessun Dorma” a fost ultima piesă cântată de Sarah Brightman înainte de pauză și una dintre cele mai apreciate melodii ale concertului, publicul aplaudând îndelung.

Au urmat piesele „Closer”, cântată de orchestră, „Harem”, „Breath Me”, „Figlio Perduto”, „Scarborough Fair” și „A Song of India”. Tenorul Erkan Aki s-a întors pe scenă pentru a interpreta cu Sarah Brightman melodia „The Phantom of the Opera”, moment care s-a bucurat de ropote de aplauze din partea celor aproximativ 4.000 de spectatori de la Sala Palatului. Apoi, Sarah Brightman a decis că este timpul să-și ia la revedere de la publicul din România. „Time to Say Goodbye” a fost ultima piesă din concert. Sau ar fi trebuit să fie, dar aplauzele, timp de câteva minute, venite din partea publicului, au determinat-o pe cântăreața britanică să revină pe scenă. A mai interpretat piesa „A Question of Honour”, după care a părăsit scena, dar s-a întors după câteva momente pentru o ultimă piesă. „Dust in the Wind” a fost melodia care chiar a încheiat show-ul susținut de soprana Sarah Brightman la București.

Publicul din România a călătorit în univers împreună cu Sarah Brightman, de-a lungul unui spectacol emblematic. „Vânătorul de vise” – titlul concertului în traducere – s-a dovedit a fi un show în care fiecare piesă a fost o poveste.

Sarah Brightman este considerată soprana cu cele mai mari vânzări din lume și singurul artist care a cucerit simultan topurile Billboard Dance și Classic. Sarah Brightman este pioniera genului „classic crossover” și unul dintre marii artiști ai lumii, însumând peste 30 de milioane de discuri vândute și având un palmares care cuprinde peste 180 de discuri de aur și de platină, în peste 40 de țări.

Single-ul „Time to Say Goodbye”, înregistrat împreună cu tenorul Andrea Bocelli, a fost vândut în peste 12 milioane de copii în întreaga lume. Albumele următoare au urcat în topurile Billboard și au fost urmate de turnee mondiale. Sarah Brightman este prima artistă invitată să cânte la Jocurile Olimpice de două ori: în 1992 la Barcelona și 16 ani mai târziu, la Beijing.

(Serviciul Foto al MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini de la concert)

Recomandarea video

Mediafax
Discuții la Cotroceni între Nicușor Dan și magistrații care au decis să vorbească public despre problemele din Justiție
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Peste cine a dat Tudor Chirilă la metrou, după scandalul iscat de câștigarea Alessiei Pop la Vocea României. Ce s-a întâmplat pe loc?
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Cozonac tradițional românesc. Rețeta perfectă pentru sărbătorile de iarnă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Val de concedieri în fabricile auto din vestul țării. Motivul pentru care mii de oameni vor rămâne fără slujbe în viitorul apropi
Cancan.ro
Ninge abundent de Crăciun! ANM a schimbat radical prognoza: zonele din România unde iarna își intră în drepturi
Ce se întâmplă doctore
Cum își păstrează silueta Iulia Vântur. Ce bea în fiecare dimineață? ”Cred că acesta este secretul până la urmă”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mii de șoferi nevinovați au fost amendați din cauza unui radar defect. A funcționat așa timp de 4 ani
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci