Prima pagină » Magazin » Concluziile autopsiei actorului Philip Seymour Hoffman

Concluziile autopsiei actorului Philip Seymour Hoffman

Concluziile autopsiei actorului Philip Seymour Hoffman
Autopsia actorului american Philip Seymour Hoffman nu a oferit rezultate concludente, determinându-i pe medicii legiști din New York să anunțe că vor fi necesare alte teste suplimentare, informează AFP.

Autopsia actorului american Philip Seymour Hoffman nu a oferit rezultate concludente, determinându-i pe medicii legiști din New York să anunțe că vor fi necesare alte teste suplimentare, informează AFP.

Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.

Un purtător de cuvânt al Biroului de Medicină Legală din New York a anunțat miercuri că autopsia a fost finalizată, dar alte analize vor fi necesare pentru a determina cu precizie cauza morții actorului, decedat la vârsta de 46 de ani, duminică, în apartamentul său din Manhattan, aparent în urma unei supradoze de heroină.

Aceste teste suplimentare ar putea avea nevoie de câteva zile pentru a fi efectuate.

Trupul neînsuflețit al starului nu a fost încă predat familiei sale, a precizat același purtător de cuvânt.

Nu este un fapt neobișnuit ca rezultatele autopsiei să aibă nevoie de mai mult timp pentru a fi cunoscute. De exemplu, a fost nevoie de aproape două luni pentru ca Biroul de medicină legală să ajungă, în mai 2012, la concluzia că Richard Descoings, fostul director al Institutului de Științe Politice din Paris, descoperit mort într-un hotel newyorkez, a murit în uma unei crize cardiace.

În ancheta lansată pentru a elucida cauza morții lui Philip Seymour Hoffman, poliția a anunțat că a arestat miercuri patru persoane, trei bărbați și o femeie, într-un imobil din sudul cartierului Manhattan, potrivit unui purtător de cuvânt al poliției. Acesta a adăugat că „o mare cantitate de heroină” a fost găsită în apartamentele acestora, aflate în același imobil. Cei trei bărbați au vârstele de 22, 48 și 57 ani, iar femeia are 22 ani. Ei au fost puși sub acuzare pentru posesie ilegală de droguri.

Philip Seymour Hoffman, unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood, a fost descoperit decedat în baia apartamentului său newyorkez, duminică, cu un ac de seringă înfipt în brațul stâng. Aproximativ 50 de pachețele cu heroină – peste 70, potrivit altor surse -, seringi și medicamente au fost descoperite în apartamentul său din Greenwich Village.

Analizele au confirmat că drogul descoperit în apartamentul său era într-adevăr heroină. Surse din poliția americană au precizat că acestea nu erau amestecate cu Fentanil, un puternic medicament analgezic.

Câteva zeci de decese produse recent în nord-estul Statelor Unite au fost atribuite acestei combinații periculoase (heroină și Fentanil).

După problemele pe care le-a avut cu drogurile și cu alcoolul la vârsta de 20 de ani, Philip Seymour Hoffman reușise să învingă această dependență. În 2006, într-un interviu acordat în emisiunea „60 Minutes” de pe postul CBS, actorul a spus că nu mai consumase droguri de peste 23 de ani.

Însă, anul trecut, actorul a dezvăluit site-ului TMZ.com că a avut o recidivă în 2012, începând să ia medicamente, care l-au făcut apoi să consume din nou heroină. A urmat o cură de dezintoxicare de 10 zile, în mai 2013.

O ceremonie religioasă în memoria actorului este prevăzută pentru vineri, la New York.

Broadway-ul, celebrul cartier al teatrelor din New York, și-a stins luminile, miercuri seară, timp de un minut, pentru a-i aduce astfel talentatului actor un ultim omagiu.

În Greenwich Village, în fața clădirii de pe strada Bethune Nr. 35 unde a locuit starul, newyorkezii au venit în număr mare pentru a depune flori, lumânări și mesaje scrise în care își exprimă regretul față de moartea neașteptată a actorului.

Philip Seymour Hoffman a fost recompensat cu premiul Oscar pentru rolul scriitorului Truman Capote din filmul „Capote”, în 2006, și a mai fost nominalizat de alte trei ori la categoria „cel mai bun actor în rol secundar”, pentru prestațiile sale din filmele „Charlie Wilson’s War” (2007), „Doubt” (2008) și „The Master” (2012).

Actorul american are o filmografie bogată – a jucat deja în peste 50 de filme -, remarcându-se cu multe roluri dificile, precum cele din „Marele Lebowski”, „Talentatul domn Ripley”, „Doi oameni perfecți”, „Dragonul Roșu”, „Cold Mountain”, „Misiune: Imposibilă III”, „Synecdoche, New York”, „Ziua trădătorilor/ The Ides of March” și „Moneyball: Arta de a învinge”.

Potrivit The Hollywood Reporter, Philip Seymour Hoffman încheiase filmările de la pelicula „The Hunger Games: Mockingjay Part 1”, al treilea film din seria „Jocurile foamei”, și mai avea doar șapte zile de filmare pentru a finaliza continuarea acestui lungmetraj, „The Hunger Games: Mockinjay Part 2”.

Se crede că datele la care erau programate premierele acestor două filme, 21 noiembrie 2014, respectiv 20 noiembrie 2015, nu vor fi afectate de decesul actorului.

Philip Seymour Hoffman urma să își facă debutul și în primul său rol major dintr-o producție TV, „Happyish”, produsă de postul Showtime, însă, potrivit The Hollywood Reporter, acest serial nu intrase încă în producție.

Remarcându-se atât în producții independente, cât și în superproducții, Philip Seymour Hoffman a fost unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale și a câștigat, alături de Oscar, un Glob de Aur (alături de alte trei nominalizări), un premiu BAFTA (alături de alte patru nominalizări) și a fost nominalizat la premiile Primetime Emmy.

Alături de cariera în cinematografie, Philip Seymour Hoffman a fost și un apreciat actor de teatru, remarcându-se în numeroase producții puse în scenă pe Broadway și a fost recompensat cu două premii Tony.

Recomandarea video

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein