Concursul Miss World 2013, care a debutat duminică în Indonezia, va fi organizat fără a include tradiționala probă a costumelor de baie, din cauza ostilității manifestate de musulmanii radicali din această țară, informează lexpress.fr.
Organizatorii acestui concurs de frumusețe, constrânși în luna iunie să reafirme faptul că Miss World 2013 nu va include celebra defilare în bikini a concurentelor, au deschis în cele din urmă ediția din acest an a competiției, duminică, pe insula indoneziană Bali.
Concursul Miss World 2013, care trebuia să debuteze la Jakarta, a fost în cele din urmă mutat în întregime pe această insulă cu populație majoritar hindusă, după numeroase manifestări ale musulmanilor din celelalte zone ale țării, au anunțat organizatorii.
În timp ce concurentele participau duminică la proba de dans, aproximativ 100 de polițiști, dintre care unii erau înarmați, patrulau în jurul complexului din sudul insulei Bali unde a avut loc ceremonia de deschidere a competiției.
Pentru a asigura securitatea concurentelor, alte câteva sute de polițiști au fost repartizați în hoteluri și în alte puncte unde vor avea loc celelalte etape ale concursului, a cărui organizare a provocat multă mânie în Indonezia, cea mai mare țară musulmană din lume.
Pe parcursul ultimei săptămâni, mii de musulmani radicali au manifestat pe întregul teritoriu indonezian pentru a denunța concursul Miss World, pe care îl consideră „o manifestare plină de porcării și de pornografie”, arzând în public portretele organizatorilor. Musulmani moderați, anumiți miniștri, reprezentanți ai clerului musulman și organizații care militează pentru drepturile omului au protestat și ei față de organizarea acestui concurs.
În iunie, organizatorii au fost constrânși să anunțe că nu va exista o probă a costumelor de baie în ediția din 2013 a competiției din Indonezia. Cele 137 de concurente de la Miss World vor fi obligate să înlocuiască costumele de baie cu un port tradițional, sarongul indonezian, a anunțat Julia Morley, președintele Miss World, confirmând o decizie luată anul trecut, când Indonezia a acceptat să organizeze competiția.
Decizia nu a fost însă suficientă pentru a opri protestele, iar, sâmbătă, guvernul indonezian a cedat în fața presiunilor și a hotărât să deplaseze finala competiției, care va avea loc pe 28 septembrie, în Bali, o insulă indoneziană cu populație majoritar hindusă. Inițial, finala era prevăzută a avea loc la Jakarta, însă musulmanii radicali au amenințat că vor manifesta în număr mare.
Majoritatea celor 240 de milioane de indonezieni practică un islam moderat. Locuitorii de pe insula hindusă Bali, destinație turistică extrem de apreciată, sunt obișnuiți cu miile de turiști străini care se plimbă în fiecare an pe plajele sale, de multe ori în ținute sumare.
În 2012, concursul Miss World a fost câștigat de reprezentanta Chinei, Yu Wenxia.