Copiii care folosesc în exces telefoanele mobile sunt mai puțin sociabili – STUDIU

Copiii care folosesc în exces telefoanele mobile sunt mai puțin sociabili - STUDIU
Publicat: 17/03/2014, 18:23
Actualizat: 01/02/2019, 14:54

Potrivit rezultatelor acestui studiu, efectuat pe baza unui sondaj la care au participat 2.002 persoane – părinți și copii, deopotrivă -, două treimi dintre părinți sunt îngrijorați că, din cauza telefoanelor mobile, copiii lor ar putea avea dificultăți în comunicarea cu alte persoane.

O treime dintre copiii și adolescenții cu vârsta de până la 17 ani își verifică mesajele de pe telefonul mobil de câteva ori pe oră, iar aproape două treimi dintre aceștia folosesc aceste dispozitive în pat, înainte de a merge la culcare.

„Tehnologia modernă face parte din viața contemporană și, în mod firesc, este reflectată în modul în care funcționează o familie. Cu toate acestea, devine clar că o parte dintre copii și adolescenți folosesc excesiv această tehnologie”, a declarat psihologul Kairen Cullen.

Cercetarea a scos la iveală faptul că o treime din părinți și copiii acestora folosesc telefoanele mobile în timpul mesei și peste o treime din copii (37%) utilizează tehnologia modernă pentru a comunica cu membrii familiei în timp ce se află sub același acoperiș.

Compania Opinium Research a efectuat un sondaj la care au participat 1.001 părinți ce au copii cu vârsta cuprinsă între șapte și 17 ani și 1.001 copii cu vârsta cuprinsă între șapte și 17 ani, din aceeași familie, între 28 ianuarie și 4 februarie.

Deși aproape trei sferturi dintre părinți au afirmat că permit copiilor să țină telefonul mobil și alte dispozitive electronice în cameră, 35% au declarat că nu știu cât de des sunt folosite acestea, iar peste jumătate se tem că nu pot ține sub control acest fenomen.

În mod surprinzător, 30% dintre copii au susținut că modul în care părinții lor utilizează tehnologia oferă un exemplu negativ.

Părinții trebuie să se adapteze unui climat de comunicare diferit și să depună eforturi pentru a asigura conversații deschise și interesante cu copiii lor, care au crescut cu mesageria instant și rețelele sociale. Cu toate acestea, comunicarea virtuală nu va înlocui niciodată contactul direct cu membrii familiei, iar părinții sunt în măsură să încurajeze utilizarea inteligentă și echilibrată a tehnologiei online”, a precizat Kairen Cullen.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
La nicio lună de la moartea Ancăi Molnar, Claudiu Molnar este din nou în doliu...
Imagini ȘOCANTE cu Emily Burghelea, după accidentul petrecut în vacanță. A fost desfigurată și are...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Alex, tânărul dat dispărut în Italia, a fost găsit mort! După zile întregi de căutări,...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
DOTARE OBLIGATORIE pentru toate mașinile noi vândute în Europa
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Românii au primit strict interzis. Avertismentul venit chiar acum: Niciodată!
Doliu la Hollywood. A murit unul dintre cei mai celebri scenariști
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Ce presimțire a avut Emily Burghelea înainte de accident: ”Mi-am imaginat un înger alb”
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Frumusețea nu aduce fericire. Ce se întâmplă cu oamenii care arată prea bine?
×