Prima pagină » Magazin » Copiii de bani gata au început și ei școala. ”În general caut haine pe afară, că în România nu prea găsesc”

Copiii de bani gata au început și ei școala. ”În general caut haine pe afară, că în România nu prea găsesc”

Copiii de bani gata au început și ei școala. ''În general caut haine pe afară, că în România nu prea găsesc''
Digi24 a realizat un reportaj la școlile ''de bani gata'' din București, unde prima zi de școală echivalează cu o paradă a modei a elevilor, care își etalează hainele, accesoriile și mașinile scumpe.

”Ținuta mea de astăzi a costat 1.700 de lei”, spune un elev de la ”I.L. Caragiale” care a venit îmbrăcat doar în haine de firmă. ”Nu știu cât costă hainele, tata le plătește”, recunoaște senină o elevă de la ”Jean Monnet”.

Un alt elev, tot de la ”Jean Monnet”, mărturisește că poartă un ceas de 5.000 de euro, în timp ce colegi ai săi au curele de 250 de euro sau poșete de 500 de lei. ”Sunt obișnuită, așa mă îmbrac mereu, nu doar la ocazii speciale”, îi lămurește o tânără pe reporteri.

Pe de altă parte, un elev din Craiova e nemulțumit că în România nu își găsește haine bune pentru el. ”În general, caut haine afară, că în România nu prea găsesc”, susține elevul de la Colegiul național Carol I.

Psihologii consultați de Digi24 spun că elevii nu se îmbracă în acest fel pentru că se simt bine sau vor să arate bine, ci pentru că ”au văzut la alții”.

 

Autor
Autor