Crăciun SUBACVATIC la Covasna. Un brad a fost DECORAT cu globuri și luminițe, la 3 metri SUB APĂ

Publicat: 16 12. 2018, 11:59
Unul dintre scafandri, Albert Zoltan, a spus, sâmbătă, corespondentului Mediafax că acțiunea are rolul de a atrage atenția asupra activităților Clubului de scafandri din Dalnic, care are un program pentru copiii cu dizabilități.
 
 
„Am îmbodobit un brad artificial de Crăciun la 3 metri adâncime, în lacul nostru de la Dalnic, cu globulețe și lumini. Am fost două echipe de câte doi scafandri, a fost destul de greu, afară era vijelie. Clubul de scafandri din Dalnic are un program pentru copiii cu dizabilități, iar prin această acțiune am dorit să atragem atenția despre activitățile noastre. Crăciunul este momentul din an în care ne simțim mai aproape de semenii noștri”, a spus Albert.

Acesta a subliniat că bradul va rămâne sub apă până în primăvara anului viitor.
 

Un alt fapt inedit la lacul de la Dalnic este și barul subacvatic, unde scafandrii pot ciocni un pahar de bere, de Crăciun.

Barul subacvatic de la Dalnic, Covasna, se bucură de succes în rândul clienților. De la ședințe terapeutice, audiții muzicale subacvatice și până la împodobirea bradului de Crăciun, organizarea de partide de șah subacvatice sau chiar oficierea unei nunți în lacul de la Dalnic, toate sunt idei pe care coordonatorul centrului, scafandrul Szabo Jeno, împreună cu alți câțiva voluntari, le-au pus în practică de-a lungul timpului.

La începutul lunii august, o nouă idee inedită i-a venit de această dată fiului său, Szabo Kolos, de asemenea un împătimit al scufundărilor. Acesta s-a gândit să amenajeze pe fundul lacului de la Dalnic un bar, unde cei care fac scufundări să se poată „relaxa” la o bere.