Prima pagină » Magazin » Creatorii „Game of Thrones” pregătesc o surpriză de proporții în lumea filmului. Ce nouă serie vor realiza aceștia

Creatorii „Game of Thrones” pregătesc o surpriză de proporții în lumea filmului. Ce nouă serie vor realiza aceștia

Creatorii
Detalii în articol

David Benioff și D.B. Weiss, creatorii serialului de succes produs de HBO, vor scrie și vor produce noi filme „Star Wars”, numărul acestora nefiind precizat.

Intriga va fi una nouă, fără legătură cu aventurile lui Luke Skywalker și dinastia cavalerilor Jedi, prezentate pe parcursul a trei trilogii, și nici cu subiectul unei alte serii de trei filme pe care Disney a anunțat-o la începutul lunii noiembrie 2017.

Benioff și Weiss vor începe lucrul la noul proiect după ce vor încheia munca la ultimul sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”.

Bob Iger, șeful Disney, compania de care aparține Lucasfilm, a spus că saga „Star Wars” a depășit așteptările grupului, din 2012, de când a cumpărat casa de producție înființată de George Lucas.

„Star Wars” a devenit una dintre francizele cele mai rentabile și populare din istoria cinematografiei.

Primele două filme din cea mai recentă trilogie, „Star Wars: Trezirea Forței/ Star Wars: Episode VII – The Force Awakens” (2015) și „Star Wars: Ultimii Jedi/ Star Wars: The Last Jedi” (2017), au obținut cele mai mari încasări din toată seria, 2 miliarde de dolari, respectiv 1,3 miliarde de dolari la nivel mondial.

„Rogue One: O poveste Star Wars/ Rogue One: A Star Wars Story” (2016), primul film dintr-o serie spin off (inspirată de franciza originală), a avut încasări de 1 miliard de dolari, un semn bun pentru continuarea acestuia, „Solo: O Poveste Star Wars/ Solo: A Star Wars Story”, care va fi lansată în luna mai și va povesti tinerețea lui Han Solo.

Ultimele șase episoade din ultimul sezon al serialului TV „Game of Thrones” vor fi difuzate anul viitor.

Serialul TV „Game of Thrones” este celebru pentru scenele de un erotism debordant și cele sângeroase, în timp ce franciza „Star Wars” este mai puțin explicită privind sexul și violența.

Unii critici văd în acest anunț și o dovadă în plus a lipsei de femei și realizatori provenind din minorități etnice în spatele camerelor de filmat folosite la realizarea francizei „Star Wars”, deși filmele se bucură de o distribuție mixtă relativ echilibrată.

Anunțul a fost făcut în paralel cu publicarea primelor rezultate ale Disney de când grupul a anunțat că va achiziționa acțiunile în cinema și televiziune ale companiei rivale Fox, pentru 52 de miliarde de dolari. Pe ultimul trimestru al anului 2017, beneficiul net a crescut cu 78,4%, la 4,42 miliarde de dolari, în principal grație unor modificări fiscale puse recent în aplicare în SUA.

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?